Irina Radu, directorul de programe al TVR: Tănase minte zilnic, ştiţi vorba aia cu hoţul strigă hoţii

Irina Radu, directorul de programe al TVR, a comentat, pe Facebook, prestaţia lui Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, din Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor ca fiind "un circ penibil", precizând că "omul Tănase minte zilnic".

1017 afișări
Imaginea articolului Irina Radu, directorul de programe al TVR: Tănase minte zilnic, ştiţi vorba aia cu hoţul strigă hoţii

Irina Radu (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax Foto)

"Asistăm la un circ penibil, susţinut în faţa parlamentarilor care plătesc pentru ce au instalat... Dar noi ce vină avem? Cum pot demonstra minciunile, oare ?? Omul Tănase minte zilnic, cu program fix. Ştiţi vorba aia cu hoţul strigă hoţii? De ce oare vârsta unora trebuie să ne ţină cuminţi, politicoşi, îmi pare rău că părinţii mei m-au educat aşa. Mama m-a învăţat să nu scuip. Greşit, mamă!", a comentat Irina Radu pe contul său personal de pe platforma Facebook.

Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, a fost audiat, miercuri în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor. În timpul audierilor, Stelian Tănase a făcut numeroase afirmaţii, susţinând că asupra sa s-au făcut presiuni politice. De asemenea, el a precizat că fostul reprezentant al Guvernului în CA al TVR, Corneliu Calotă, i-a cerut să îi scoată din grila Televiziunii Române pe Sorin Avram şi Cornel Nistorescu.

Tănase a mai spus că nu va demisiona, în ciuda presiunilor care se fac asupra sa, precizând că miza este controlul editorial în timpul campaniei electorale şi că el consideră că va fi "izgonit" după alegerile prezidenţiale.

Răspunzând unor întrebări adresate de jurnalişti, după audieri, Stelian Tănase a spus că oameni de la un nivel înalt al puterii au făcut presiuni asupra sa, precizând că Victor Ponta şi Traian Băsescu nu se numără printre aceştia, dar că în anturajul premierului sunt persoane care nu ar trebui să fie în apropierea acestuia.

În plus, Tănase a spus că va rămâne la conducerea TVR pe perioada campaniei electorale, pentru a nu se crea "un dezechilibru", însă, după alegeri, în cazul în care nu va fi lăsat să îşi ducă proiectul de reformă la capăt, se va retrage.

Pe de altă parte, nu este pentru prima dată când Irina Radu, coordonatorul cu atribuţii de director al Direcţiei Programe din Societatea Română de Televiziune, se pronunţă critic la adresa lui Stelian Tănase.

Astfel, în şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului din 19 iunie, Irina Radu a spus că Stelian Tănase este "un preşedinte jucător şi el" şi este "mai mult artist decât manager".

Ea a făcut aceste afirmaţii în contextul în care i-a fost solicitat de unii membri ai CNA să vorbească despre posibila desfiinţare a TVR 3, o idee care fusese anterior exprimată public de Stelian Tănase.

"Domnul preşedinte (Stelian Tănase, n.r.) este mai mult artist decât manager şi atunci împreună trebuie să ajungem la un echilibru. Dumnealui poate să-şi dorească lucruri, noi trebuie să calculăm şi să-l ajutăm, că de aia suntem plătiţi acolo, punându-i la dispoziţie tot felul de informaţii, de cifre, de angajaţi, de reduceri de salarii, de orice doreşte dumnealui. Este normal acest lucru. Orice şef vine şi cere ceva. Uneori se dovedeşte a fi ceva bun, alteori este oprit. În plus, aceste decizii nu le poate lua dumnealui, trebuie să ajungă în faţa unui Consiliu de Administraţie, unde se votează (...) Pentru a ajunge în acel Consiliu de Administraţie, trebuie să treacă printr-un Comitet Director, unde iarăşi este un vot. Nu este un lucru pe care să-l poţi face de azi pe mâine", a mai spus atunci Irina Radu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici