Ministrul Breaz recidivează: A făcut o nouă GAFĂ, în debutul discursului susţinut de Ziua Culturii

Ministrul Culturii, Valer Daniel Breaz, a făcut o nouă greşeală gramaticală, marţi, într-un discurs susţinut la Ateneul Român din Bucureşti, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.

1202 afișări
Imaginea articolului Ministrul Breaz recidivează: A făcut o nouă GAFĂ, în debutul discursului susţinut de Ziua Culturii

Ministrul Breaz recidivează: A făcut o nouă GAFĂ, în debutul discursului susţinut de Ziua Culturii

"Excelenţa voastră, domnule preşedinte al Academiei Române, Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel, doamnelor şi domnilor, dragi colegi, dragi invitaţi, dragi elevi, dragi studenţi, pentru mine este o onoare să mă aflu astăzi aici, în acest loc minunat unde de-a lungul timpului s-au desfăşurat extrem de multe evenimente culturale şi nu numai. Ceea ce spunea în introducerea care a făcut-o (corect este "pe care a făcut-o", n.r.) domnul preşedinte al Academiei o să vorbesc şi o să încerc să exprim câteva lucruri legate de cultura naţională, valori, permanenţe, perspective, în context european", şi-a început ministrul Culturii discursul suţinut la Ateneu.

Luni seară, ministrul Culturii, Daniel Breaz, a vorbit despre ce reprezintă pentru el poetul Mihai Eminescu, precizând că acesta este "cel mai mare poet care l-a dat România".

"Pentru mine ca om, ca român, pot să spun, ca şi cadru didactic.... eu consider, aşa cum consideră foarte multă lume, că este practic cel mai mare poet care l-a dat România, cel puţin până în momentul de faţă (corect este "pe care l-a dat", n.r.). O operă extraordinară", a declarat Daniel Breaz, la Digi 24.

Ministrul Culturii a participat, marţi, la un eveniment organizat de Academia Română la Ateneul Român pentru a marca Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la aceeaşi dată la care s-a născut Mihai Eminescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici