O carte pe zi: Colecţia Corint Future

"Naţiunea Spam. Din culisele criminalităţii informatice", de Brian Krebs; "Hello, World! Revoluţia informatică şi viitorul omenirii", de Hannah Fry; "Politica viitorului. Tehnologia digitală şi societatea", de Jamie Susskind

217 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: Colecţia Corint Future

O carte pe zi: Colecţia Corint Future

Cărţile colecţiei au fost alese astfel încât să întrezăriţi câte o faţetă a vieţii, aşa cum o vom trăi peste câţiva ani sau cândva, într-un viitor nedefinit.

În urmă cu un an, Editura Corint a lansat colecţia Corint Future, cu cărţi surprinzătoare, nu doar interesante, argumentând că într-o epocă în care cantitatea de cunoştinţe a omenirii creşte într-un ritm ameţitor, iar descoperirile ştiinţifice şi aplicaţiile lor tehnologice sunt foarte multe şi cu implicaţii mai complexe decât poate cuprinde mintea unui singur om, nu putem acumula toată ştiinţa disponibilă astăzi, dar putem să încercăm să ţinem pasul cu ea. Cărţile colecţiei au fost alese astfel încât să întrezăriţi câte o faţetă a vieţii, aşa cum o vom trăi peste câţiva ani sau cândva, într-un viitor nedefinit. Fie că e vorba despre internet, inteligenţă artificială, economie sau despre politică, fie că e vorba despre explorarea cosmosului sau despre catastrofe ecologice, aici veţi găsi acele cărţi care vă ajută să înţelegeţi viitorul de la cei care îl construiesc acum.

Colecţia este coordonată de Ada Roseti.

Primele trei cărţi au fost: Brian Krebs - "Naţiunea Spam. Din culisele criminalităţii informatice". Traducere din limba engleză de Dan Drumur. Prefaţă de Elena Glăvan. 285 pag. Hannah Fry - "Hello, World! Revoluţia informatică şi viitorul omenirii". Traducere din limba engleză de Adina Ihora. Cuvânt-înainte de Ciprian I. Tomoiagă. 351 pag. Jamie Susskind - "Politica viitorului. Tehnologia digitală şi societatea". Traducere din limba engleză de Adina Ihora. Prefaţă de Claudiu Degeratu. 558 pag.

"Naţiunea Spam" de Brian Krebs

"În 'Naţiunea Spam', jurnalistul de investigaţie şi expertul în securitate cibernetică Brian Krebs îi demască pe infractorii aflaţi la originea unora dintre cele mai ample campanii de spam care i-au vizat pe americani şi conturile bancare ale acestora. Urmărind ascensiunea, căderea şi alarmanta renaştere a mafiei digitale din spatele a două reţele de farmacii a căror existenţă se baza pe spam - şi a nenumăraţi viruşi, atacuri de phishing şi malware - autorul ne propune prima lucrare definitorie privind spamul şi riscurile pe care acesta le prezintă pentru utilizatorii de pretutindeni".

Krebs merge pe urmele unor companii care sunt responsabile de miliarde de spam-uri trimise în toata lumea, companii care - la capătul spamurilor trimise - fac afaceri cu medicamente ilegale (medicamente neaprobate de agenţiile internationale medicamente, unele adevărate otravuri, altele droguri foarte periculoase) sau afaceri cu pornografie.

"În ciuda îngrijorării guvernelor, reacţia factorilor de decizie la nivel înalt faţă de mecanismele organizaţionale şi tehnologice care alimentează epidemia de spam a fost apatică în cel mai fericit caz, iar, pe alocuri, practic inexistentă.

Deşi avem de a face cu o ameninţare capabilă să perturbe funcţionarea infrastructurii unor ţări întregi, să blocheze reţele de comunicaţii vitale, să intoxice populaţia prin răspândirea unor bunuri de consum contrafăcute şi să stimuleze dezvoltarea unei economii ilegale, guvernele din întreaga lume n-au făcut mare lucru pentru a-şi proteja cetăţenii de aceste armate informatice invadatoare" - Brian Krebs

"Hello, World!" de Hannah Fry

"O descriere onestă, scrupuloasă, profundă şi plină de stil a ceea ce programele şi algoritmii care au ajuns să ne conducă vieţile pot şi nu pot să facă. Un ghid extrem de accesibil, care trece cu uşurinţă prin domenii dintre cele mai diverse, fără a-l scuti însă pe cititor de obligaţia de a-şi pune unele dintre cele mai grele şi mai serioase întrebări despre societatea prezentului, dar şi a viitorului... O carte care îşi merită locul în topurile de bestselleruri" Oliver Moody, The Times

"În această carte vom descoperi marea varietate de algoritmi pe care ne bazăm din ce în ce mai mult, poate chiar fără să ne dăm seama. Ne vom îndrepta atenţia asupra a ceea ce pretind ei că fac, le vom analiza puterea nedeclarată şi vom încerca să ne confruntăm cu întrebările rămase fără răspuns pe care le ridică. Vom face cunoştinţă cu algoritmii folosiţi de către poliţişti pentru a decide cine să fie arestat, pe aceia care ne fac să alegem dacă să le protejăm pe victimele infracţionalităţii sau să credem în inocenţa celor care sunt puşi sub acuzare.

Vom afla care sunt algoritmii pe care îi folosesc judecătorii pentru a stabili sentinţele date infractorilor care au fost găsiţi vinovaţi, adică acelea care ne somează, practic, să decidem cum ar trebui să fie sistemul nostru judiciar. Vom descoperi că există algoritmi pe care medicii îi folosesc pentru a-şi reexamina sau chiar pentru a-şi infirma propriile diagnostice, algoritmi în interiorul autoturismelor fără şofer care tot insistă să ne reevaluăm propria moralitate, dar şi unii care cântăresc modul în care ne exprimăm emoţiile, precum şi alţii care deţin puterea de a ne submina democraţiile.

Nu susţin nici pe departe că algoritmii în sine ar fi nocivi."

"Politica viitorului" de Jamie Susskind

"Premisa de la care porneşte cartea de faţă este aceea că progresele neîncetate realizate în ştiinţă şi tehnologie urmează să schimbe radical felul în care convieţuim, având consecinţe profunde şi, totodată, înspăimântătoare asupra politicii. Nu suntem încă pregătiţi - din punct de vedere intelectual, filosofic sau moral - pentru lumea pe care o creăm. în următoarele decenii, vechile moduri de gândire, care ne-au fost de mare folos sute sau chiar mii de ani, vor fi puse sub semnul întrebării. Vor apărea noi dezbateri, controverse, mişcări şi ideologii. Unele dintre convingerile noastre cele mai profunde vor fi revizuite sau vor fi abandonate cu totul. Va trebui să ne imaginăm din nou împreună ce înseamnă să fim liberi sau egali, ce înseamnă să avem putere sau proprietate şi chiar ce înseamnă ca un regim să fie democratic. Politica din viitor nu va semăna deloc cu politica din trecut".

Brian Krebs - "Naţiunea Spam. Din culisele criminalităţii informatice". Traducere din limba engleză de Dan Drumur. Prefaţă de Elena Glăvan. 285 pag. Hannah Fry - "Hello, World! Revoluţia informatică şi viitorul omenirii". Traducere din limba engleză de Adina Ihora. Cuvânt-înainte de Ciprian I. Tomoiagă. 351 pag. Jamie Susskind - "Politica viitorului. Tehnologia digitală şi societatea". Traducere din limba engleză de Adina Ihora. Prefaţă de Claudiu Degeratu. 558 pag.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici