O carte pe zi: „Complezenţă. Înălţarea la Ortopedie • Musafir pe viaţă”, de Simona Sora

Două romane într-o singură carte. Îl citeşti pe primul, până la pagina 153. Întorci cartea, a doua copertă, alt roman, 110 pagini. Pot fi citite în orice ordine, deşi cea naturală ar fi aceasta: întâi „Înălţarea la Ortopedie”, apoi „Musafir pe viaţă”. O carte în care, recunoaşte autoarea, „bibliografia e la fel de importantă ca biografia”.

Scriu editorii: „Complezenţă pune în oglindă două ipoteze de viaţă ale aceluiaşi personaj, o soră medicală îndrăgostită de literatură numită Maia, la fel ca personajul principal din romanul Hotel Universal. Într-una dintre ipoteze, Maia – instrumentistă într-un spital comunist românesc, o insulă suspendată între sex şi moarte, de după Decretul 770/1966 – se trezeşte fatalmente implicată în anchetarea unui avort ilegal. În cea de-a doua ipoteză, refugiata Maia ajunge să lucreze într-un home médicalisé elveţian dintr-un canton catolic, ale cărui reguli stricte şi adesea impenetrabile o conduc într-un alt impas. Complezenţă aduce faţă în faţă două lumi diferite, dar care cer, fiecare în felul ei, conformism, concesie, credit. Într-un cuvânt: complezenţă”.

Autoarea explică într-un interviu ce înţelege prin complezenţă: „Complezenţa, care la origine înseamnă a-i face cuiva pe plac, a alunecat, în limbile romanice mai ales, spre o încărcătură negativă aproape iraţională. Într-o anumită perioadă, nu foarte îndepărtată, complezenţa a căpătat, în dicţionarul meu personal, un sens foarte apăsat, a ieşit – din lexicul îngăduinţei şi comunicării – la suprafaţă, intrând într-o concurenţă destul de loială cu alte cuvinte pe care nu le folosim prea des: supravieţuire, rezistenţă, rezilienţă. M-am trezit, la un moment dat, în conflict cu o fiinţă foarte apropiată care mi-a cerut doar atât: complezenţă. Atunci mi s-a părut scandalos, pentru că lucrurile care ne legau ar fi trebuit să fie mult mai importante decât complezenţa. De atunci însă mă tot întreb (deşi acea fiinţă, rară şi care mi-a influenţat decisiv viaţa, nu mai trăieşte) ce mi-a cerut, adică ce însemna pentru ea complezenţa şi ce înţelesesem eu că înseamnă. S-ar putea zice că am scris această carte, dublă, ca să-mi explic ce mi s-a cerut şi ce-am înţeles eu că mi se cere”.

În prima parte a romanului (sau în primul roman) cititorul întâlneşte aspecte ale anilor comunismului – avorturile interzise, cărţile interzise, tentaţia fugii peste hotare. Lumea spitalelor, lumea medicală e recompusă cu o minuţie uimitoare - şi din acelaşi interviu aflăm că „documentarea am făcut-o, cum se spunea pe vremuri, la locul de muncă. Înainte de a face Litere, am fost o perioadă soră medicală la Deva, iar după încheierea Literelor am lucrat, o altă perioadă, într-un spital elveţian”.

Oraşul Deva, în care se petrece acţiunea, este oraşul scriitoarei - „un oraş magic”: „Uneori mi s-a părut că Deva e o bucată de pământ ruptă din alt continent şi aterizată în mijlocul unei provincii cu care are prea puţine în comun. Dar probabil am exact acea nostalgie…”.

Simona Sora – Complezenţă. Înălţarea la Ortopedie; Complezenţă. Musafir pe viaţă. Editura Polirom, colecţia Fiction Ltd. 153 +110 pag.