O carte pe zi: "Cruciada Diviziei de Cremene", de Florian Bichir

"Curajul luptătorilor de sub comanda generalului Dumitrache a făcut ca Divizia 2 Munte să-şi dobândească pe front un binemeritat renume, pe măsură hotărârii militarilor acestei mari unităţi: «Divizia de Cremene»".

467 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Cruciada Diviziei de Cremene", de Florian Bichir

O carte pe zi: "Cruciada Diviziei de Cremene", de Florian Bichir

După ştiinţa autorului acestor rânduri, este prima carte care descrie pe larg viaţa şi isprăvile unui cavaler al "Crucii de fier".
Generalul Ioan Dumitrache (1889-1977) a participat la al doilea război balcanic (1913), a fost avansat la gradul de locotenent, a participat la primul război mondial, fiind rănit în lupte în 1916 şi 1917 şi decorat. În anii 1938-1939 a fost prefect de Năsăud. În toamna anului 1939, ajuns colonel, a fost promovat comandant al Brigăzii 2 Mixte Munte, iar la 10 mai 1941 a fost înaintat la gradul de general de brigadă. În iunie 1941, Corpul de Munte a trecut, din punct de vedere operativ, în subordinea Armatei a 11-a germană. A eliberat oraşul Cernăuţi, apoi ţinutul Herţa. După care a fost trimis în Caucaz. În iulie 1942, în luptele de la Vladicavcaz, au scos din încercuire o divizie militară blindată germană, iar Generalul Ion Dumitrache a fost decorat cu Ordinul "Crucea de fier", în grad de cavaler. În zilele de 5 şi 6 iunie 1943 divizia a fost inspectată de mareşalul Ion Antonescu, care arăta: "Divizia 2 Munte s-a acoperit de glorie în Caucaz şi merită recunoştinţa şi admiraţia ţării. Mulţumiri întregului personal condus cu onoare şi demnitate de generalul Ion Dumitrache". Pentru comportamentul eroic, Divizia 2 Munte a fost supranumită "Divizia de cremene". Avansat general de divizie, la 1 august 1944, Ioan Dumitrache a fost numit la comanda Corpului de Munte, care, de la 24 august, a trecut la anihilarea trupelor germane aflate în zona Braşovului. Îndată după încheierea războiului, a fost arestat (februarie 1945), dar un an mai târziu a fost eliberat şi reabilitat. Trei ani mai târziu a fost din nou arestat şi închis la Aiud şi Jilava şi apoi din nou eliberat, la 6 octombrie 1950. În întreaga viaţă a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în gradul de Comandor, Ordinul Mihai Viteazul cl. II-a, Ordinul Mihai Viteazul cl. III - a, Crucea de Cavaler a Crucii de Fier, Ordinul "Mihai Viteazul" cu spade, cl. a III-a, Ordinul "Apărarea Patriei", clasa a III-a, Ordinul "23 August" ş.a. Trăind retras la Braşov, şi-a scris memoriile şi a donat textul dactilografiat Muzeului de Istorie şi Arheologie Braşov. Au fost publicate în 1997, într-un tiraj infim şi retipărite acum, cum se cuvine, de Editura Militară.

"Activitatea şi memoriile generalului Ion Dumitrache - scrie lect.univ. dr. Florian Bichir într-o scurtă introducere - sunt fără îndoială importante, dacă nu cumva capitale pentru cunoaşterea istoriei noastre şi mai ales al celui de-al doilea război mondial. Este de notorietate că vânătorii de munte au reprezentat pe toata durata Campaniei din Est singurele trupe de elită ale infanteriei române. În jargonul de astăzi un fel de «berete verzi». Cea mai cunoscută dintre acestea a fost Divizia 2 Munte. Curajul luptătorilor de sub comanda generalului Dumitrache a făcut ca Divizia 2 Munte să-şi dobândească pe front un binemeritat renume, pe măsură hotărârii militarilor acestei mari unităţi: «Divizia de Cremene». Reputatul istoric Alesandru Duţu nota în cel mai recent volum al său că Generalul Dumitrache a condus mari unităţi ale Armatei române care au atins cel mai estic punct al celui de-al doilea război mondial. Ostaşii români de sub comanda sa au luptat în Munţii Caucaz, Divizia 2 munte română ajungînd până aproape de Groznîi, capitala Ceceniei!".

Florian Bichir - "Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz. Viaţa şi memoriile generalului Ioan Dumitrache, cavaler al «Crucii de Fier»" - Editura Militară. 384 pag.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici