Cel mai vechi cântec din lume, descoperit pe o tăbliță de lut datând de aprox. 3.400 de ani

Anii 1950, orașul portuar Ugarit din Siria.

Arheologii găsesc aici 29 de tăblițe de lut, datând de acum aproximativ 3.400 de ani, într-o cabină mică, probabil o bibliotecă.

Cele 29 de tăblițe sunt sparte în fragmente minuscule.

Una, însă, a rămas aproape intactă. Arheologii o denumesc H6 (Hymn no. 6 – Imnul nr. 6).

Pe această tăbliță sunt inscripționate versuri, iar sub acestea, arheologii identifică ceva ce ar putea să semene cu un portativ primitiv.

Este portativul celui mai vechi cântec din lume.

Aceste cioburi de inestimabilă valoare sunt considerate primele dovezi ale existenței muzicii în civilizațiile pre-antice din toată lumea, potrivit BBC.

Cele mai vechi dovezi ale existenței muzicii în lume

Este foarte adevărat că legătura Siriei cu muzica este ancestrală.

Toate popoarele, triburile, sectele, etniile care au trecut pe aici și-au lăsat propria lor amprentă asupra moștenirii muzicale siriene și, in extenso, mondiale.

A fost descoperit cel mai vechi azil de batrâni

Un gram din cel mai scump material din lume costă 140 de milioane de dolari. La ce folosește, de fapt?

Cioburile de lut identificate de arheologi în Ugarit sunt de o importanță extremă, pentru că, până la proba contrarie, acestea sunt cele mai vechi dovezi ale existenței muzicii în istoria culturală a lumii.

Cercetătorii au petrecut ani de zile încercând să reconstituie tăblițele – un puzzle imposibil, un demers sisific, vecin cu nebunia.

„Am făcut fotografii și am încercat să le construiesc ca un puzzle, dar unele fuseseră deteriorate și nu mai puteau fi reconstruite”, povestește Richard Dumbrill, profesor de arheomuzicologie la Universitatea Babylon din Irak, care și-a dedicat 20 de ani de carieră acestor tăblițe.

„Problema cu această tăbliță este că – puteam citi scrierea pentru că era scrisă în cuneiform babilonian și cunoaștem valoarea semnelor – dar nu aveam nicio idee ce înseamnă”, spune acesta.

„A fost extrem de dificil de tradus”

Gradul extrem de ridicat al dificultății traducerii a fost dat de faptul că textul era inscripționat într-o limbă denumită hurriană – provenind din Caucazul de nord-est, pe teritoriul de azi al Armeniei, dar care a ajuns în Siria prin migrație.

„Acești oameni au migrat spre nord-vestul Siriei – le-a luat vreo două mii de ani – și au decis să folosească semnele babiloniene pentru a-și scrie textul și muzica”, a spus Dumbrill.

„Așadar, a fost extrem de dificil de tradus.

Cu toate acestea, am reușit să descopăr că textul de sub cele două rânduri conținea nume muzicale care erau hurrianizate – adică erau babiloniene, dar fuseseră transformate la contactul cu poporul hurrian. Și am putut afla că era o melodie.

Mi-a luat aproximativ 20 de ani să o traduc”.

Un cântec despre o fată care nu poate avea copii

Din traducerile lui Dumbrill și din cercetările sale, reiese că este vorba de compoziții muzicale strânse în cataloage de cântece destinate unor evenimente diferite, unor stări diferite, nu doar imnuri și cântări ritualice.

The „Hurrian Hymn No. 6” is recognized as the oldest known piece of music, originating around 1300 BC. This piece was unearthed in Ugarit, an ancient Syrian city, and is inscribed in the Hurrian language on a clay tablet that also includes musical notation. Canadian musician… pic.twitter.com/n8RGaS1utz

— Historic Vids (@historyinmemes) December 17, 2024

Bunăoară, un cântec este despre o barmaniță care vinde bere clienților săi, însă e tăblița H6 este scrisă o poveste mai sobră.

„Este vorba despre o tânără fată care nu poate avea copii; ea crede că motivul este acela că s-a comportat urât, dar nu este menționat cum anume”, spune Dumbrill.

„Și din câte putem înțelege din text, care este destul de limitat, ea merge noaptea să se roage la zeița Nigal, zeița lunii. Aduce un mic vas de tablă cu semințe de susan sau ulei de susan în el, pe care îl oferă zeiței, și asta este tot ce știm din text”.

Număr imens de tăblițe, reprezentând chitanțe și scrisori de la artizani

În privința instrumentelor muzicale, Dumbrill povestește despre descoperirea, la Mari, un oraș-stat din Epoca Bronzului Timpuriu, situat pe malurile râului Eufrat, el și echipa lui au descoperit „un număr imens de tăblițe, care erau în principal scrisori și chitanțe de materiale de la artizani care solicitau piele, piei brute, lemn, aur și argint pentru fabricarea instrumentelor.

Prin urmare, avem o idee foarte bună despre instrumentele care au fost fabricate acum aproximativ 4.000 de ani.

Știm numele artizanilor, știm tipul de instrumente pe care le fabricau. Aceștia erau deja influențați de instrumente care nu erau siriene”.

O regiune înfloritoare pentru producția de instrumente muzicale

De altfel, orașul Mari este un adevărat hub cultural, în care afacerile cu instrumente muzicale erau înfloritoare.

Au fost găsite aici instrumente muzicale dintre cele mai diverse: lira, lăuta, instrumente care au evoluat în oudul arab modern de azi, instrument cu coarde ciupite în formă de lacrimă, care produce unul dintre cele mai personalizate sunete din regiune.

Regiunea aceasta a fost cu adevărat înfloritoare pentru producția de instrumente muzicale. Multe intsrumente sunt păstrate în colecții care sunt deschise pentru vizitare.

Femeile obișnuiau să stea și să cânte

La Palatul Debbané din orașul libanez Saida, o colecție de instrumente din perioada otomană ce datează din jurul secolului al XIX-lea, oferă vizitatorilor o perspectivă limpede asupra tradițiilor din Siria și Liban, de dinainte de perioada modernă.

Printre piesele din colecții se regăsesc pre-anticele oud și bouzouk – o lăută mică, cu braț lung și subțire, încrustate cu lemn și fildeș.

„Oamenii întreabă, de ce există atât de multe instrumente muzicale?”, povestește Ghassan Dimassy, ​​ghid la Palatul Debbané.

„Le spunem că aceasta este o casă otomană și că femeile obișnuiau să stea și să cânte.”

Aici, muzica era sunetul de fundal al oricărei ocazii de petrecere a timpului liber.