O carte pe zi: „Mintea tulburată" de Eric R. Kandel

392 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Mintea tulburată" de Eric R. Kandel

„Neuroştiinţa prinde viaţă în studiul lui Kandel prin reflecţiile personale şi imaginative asupra minţii tulburate...".

Eric R. Kandel, unul dintre pionierii ştiinţei cognitive moderne, este profesor la Columbia University şi activează în cadrul Howard Hughes Medical Institute. S-a născut în Austria, în 1929, dar a emigrat în SUA şi a ajuns profesor de biochimie şi biofizică la Universitatea Columbia. În anul 2000 a fost unul dintre laureaţii Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Arvid Carlsson şi Paul Greengard, datorită studiilor sale privind învăţarea şi memoria. Este autor al mai multor lucrări de referinţă.

Cartea de faţă a apărut în original în urmă cu doi ani.

Scriu editorii: „Eric R. Kandel, unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe din lume, face o neobişnuită incursiune în universul enigmatic al creierului, arătînd ce ne dezvăluie tulburările mintale despre natura umană. Pe baza cercetărilor sale inovatoare şi a lucrărilor altor experţi, el încearcă să răspundă la una dintre cele mai dificile întrebări cu care ne confruntăm: cum apare mintea din materia fizică a creierului? Cei 86 de miliarde de neuroni cerebrali comunică între ei prin cele mai fine conexiuni, care ajung uneori să fie alterate sau chiar întrerupte. În felul acesta, procesele din creier care dau naştere minţii pot fi afectate, ducând la tulburări precum autismul, depresia, schizofrenia, boala Parkinson sau tulburarea de stres posttraumatic. Studiul acestor afecţiuni şi explorarea potenţialelor lor tratamente ne pot ajuta să înţelegem mai bine felul în care creierul produce experienţele şi capacităţile noastre fundamentale – gândurile, sentimentele, comportamentele, memoria şi creativitatea."

Kandel însuşi scrie în Introducere despre carte: „Ea arată că este esenţial să aflăm mai multe despre aceste procese tulburate ca să înţelegem mai bine mecanismele normale ale creierului, dar şi ca să găsim noi tratamente pentru diferitele afecţiuni. De asemenea, arată că putem înţelege mai bine funcţionarea creierului examinând variaţiile normale ale funcţiei cerebrale, precum felul în care se diferenţiază creierul pe parcursul dezvoltării pentru a ne stabili sexul şi identitatea de gen. În sfârşit, cartea prezintă modul în care abordarea biologică a minţii începe să dezlege misterele creativităţii şi conştiinţei. Observăm că există oameni înzestraţi cu o creativitate remarcabilă, dar care suferă de schizofrenie şi de tulburare bipolară şi constatăm că creativitatea lor este produsul aceloraşi legături dintre creier, minte şi com­portament existente la toată lumea. Studiile moderne asupra conştiinţei şi tulburărilor sale sugerează că aceasta nu este o funcţie unică, uniformă a creierului; în schimb, reprezintă stări de spirit diferite în contexte diferite. Mai mult decât atât, după cum au descoperit cândva oamenii de ştiinţă şi a subliniat Sigmund Freud, percepţiile, gândurile şi faptele noastre con­ştiente sunt influenţate de procese mintale inconştiente.

Într-un sens mai larg, studiul biologic al minţii este mai mult decât o cercetare ştiinţifică ce ne promite o înţelegere mai bună a creierului şi tratamente noi pentru cei care suferă de tulburări cerebrale. Progresele înregistrate în biologia minţii oferă posibilitatea unui nou umanism, care realizează o fuziune a ştiinţelor, preocupate de lumea naturală, cu umanioarele, preocupate de sensul experienţei umane."

„Captivantă... Foarte bine construită, naraţiunea lui Kandel îmbină perspectiva istorică şi relatările personale cu explicaţii ale unor experimente recente." (The New York Times Book Review)

Eric R. Kandel - Mintea tulburată. Ce ne spun ciudăţeniile creierului despre noi înşine. Traducere de Lucia Popovici. Editura Polirom. 367 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici