O carte pe zi: "Profesioniştii noştri - Petre Ţurlea"

O carte despre omul politic (parlamentar vreme de zece ani) şi istoricul Petre Ţurlea (autor al 26 de lucrări de autor, trei ediţii îngrijite, exeget şi editor al lui Nicolae Iorga, dar şi al unor volume importante despre relaţiile dintre români şi maghiari în Transilvania ultimului secol).

221 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Profesioniştii noştri - Petre Ţurlea"

O carte pe zi: "Profesioniştii noştri - Petre Ţurlea"

În 1999 a fost înfiinţat la Sfântu Gheorghe, la iniţiativa unui grup de intelectuali din zonă, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, care funcţionează sub egida Academiei Române. Un an mai târziu, Centrul a înfiinţat Editura Eurocarpatica, tot în Sfântu Gheorghe, care şi-a propus să editeze cu prioritate lucrări privind istoria, cultura şi spiritualitatea românească şi convieţuirea interetnică din sud-estul Transilvaniei, indiferent de domiciliu autorilor. În zece ani de activitate, au fost publicate peste 100 de volume de istorie laică şi bisericească, teologie ortodoxă, etnografie, demografie, sociologie, pedagogie, management, matematică, memorialistică, volume de proză şi poezie, monografii. Tot în această perioadă editura a lansat colecţia "Profesioniştii noştri" - 25 de volume închinate unor personalităţi de primă mărime: Ana Grama, Liviu Boar, Ioan Ranca, Dumitru Zaharia, Ion Micu, Ilie Şandru, Ioan Pleşa, Constantin Catrina, Corneliu Mihail Lungu, Gelu Neamţu, Lazăr Lădariu, Mihai Trifoi, Nicolae Noica, Ioan Solomon, Valer Dorneanu, Ion Ciurea-Weidner, Valentin Marica, Doiniţa-Ana Dobrean, Vilică Munteanu, Mihai Suciu, Ioan Sabău-Pop, Corina Sporea-Bărăgan şi Ion Giurcă. De toate s-au ocupat cu mare atenţie doi eminenţi cărturari - Ioan Lăcătuşu şi Vasile Stancu.

Recent, în colecţie a apărut volumul 26, închinat omului politic şi istoricului prof. univ. dr. Petre Ţurlea.

Structura volumului - precizează prefaţatorii - a fost concepută ca o biobibliografie continuă prezentată în două perioade distincte ale vieţii istoricului şi omului politic Petre Ţurlea; prima cuprinsă între data naşterii (1947) şi revoluţia română (22 decembrie 1989), este prezentată în capitolul intitulat Repere biografice, iar următoarea, de la 22 decembrie 1989 şi până astăzi este redată diferenţiat, în două domenii principale ale activităţii sale: Activitatea politică şi Activitatea ştiinţifică. Petre Ţurlea a fost vreme de zece ani parlamentar, în legislaţia 1996-2000 ca reprezentant al circumscripţiei electorale 15 Covasna. Pe aproape 300 de pagini bogat ilustrate (144 de imagini), se vorbeşte despre activitatea parlamentară (rapoarte parlamentare, legi controversate, moţiuni, tratate internaţionale, aniversări, comemorări, controverse). Se regăsesc fragmente din cele 315 discursuri sau luări de cuvânt, 16 propuneri legislative şi 47 de întrebări şi interpelări adresate guvernanţilor, sau fragmente din sutele de articole scrise în presa centrală şi locală, a conferinţelor de presă săptămânale şi interviurilor acordate presei şi posturilor de radio şi televiziune. Cine doreşte să afle sau să-şi reamintească activitatea parlamentară bogată a acelor ani şi mai ales să afle situaţia din judeţele Covasna şi Harghita va găsi în acest volum răspunsuri la multe întrebări inclusiv despre ce se întâmplă astăzi.

Urmează o aproape la fel de amplă parte ştiinţifică - 71 de recenzii, scrisori apreciative şi de colaborare, studii introductive, referate, note şi comentarii asupra a 26 de lucrări de autor şi trei ediţii îngrijite, din care nu mai puţin de 9 se referă la Istoria Românilor din Transilvania şi relaţiile lor cu minorităţile naţionale. Prezentare acestor volume este făcută de peste 50 de colaboratori din care remarcăm personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi cultural-spirituale româneşti precum: academicienii Dan Berindei, Radu Ciuceanu, Florin Constantiniu, Ştefan Ştefănescu sau membrii corespondenţi ai Academiei Române – Andrei Pippidi, Alexandru Zub; înalţii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Romano-Catolice – ÎPS Bartolomeu Valeriu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Oradei şi Maramureşului; ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului; ÎPS Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia; PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi; PS Macarie Drăgoi, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Europa de Nord; renumiţii istoricii Gheorghe Buzatu, Stoca Lascu, Vasile Lechinţan, Corneliu-Mihail Lungu, Stelian Mândruţ, Ioan Scurtu, Alex Mihai Stoenescu sau oamenii de cultură precum Constantin Noica, Lazăr Lădariu, Zigu Ornea, Mircea Popa, Valeriu Râpeanu, Raoul Şerban etc.

Să mai aminitm motto-ul volumului, scos dintr-un text al istoricului: "Ce rămâne?… amintirea unor fapte demne de consemnat…"

Într-o scrisoare din 29 iunie 2013, Radu Ciuceanu, membru de onoare al Academiei Române, Preşedintele Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, îi scria lui Petre Ţurlea: "Eşti omul care adună în sine admiraţia dar şi invidia. Prima este împărtăşită de prieteni, a doua de cei care nu pot să îţi calce pe urme de teamă şi judecată! Deja ai umplut un raft întreg şi opera ta, pe lună ce trece, a ajuns de mult să fie un îndreptar al unei istorii siluite de impostori sau amnezici".

Centrul European de Studii Covasna-Harghita - "Profesioniştii noştri 26. Petre Ţurlea". Editura Eurocarpatica. Volum îngrijit şi prefaţă de Vasile Stancu şi Ioan Lăcătuşu. 636 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici