Oana Pellea: "Jurnalul" este o întâmplare fericită a vieţii mele

Actriţa Oana Pellea a declarat, joi seară, la o conferinţă de presă ce a precedat lansarea în librării a "Jurnalului" său, editat de Humanitas, că acest volum este "o întâmplare fericită" a vieţii sale, care s-a născut "dintr-un preaplin".

Oana Pellea: "Jurnalul" este o întâmplare fericită a vieţii mele (Imagine: Mediafax Foto)

La conferinţă au mai fost prezenţi directorul Grupului Humanitas, Gabriel Liiceanu, scriitorul Radu Paraschivescu şi criticul Ioana Pârvulescu, ultima semnând prefaţa volumului.

Gabriel Liiceanu a declarat că înţelege foarte bine demersul Oanei Pellea de a-şi lansa "Jurnalul", pentru că şi el publică volume autobiografice, cea mai recentă fiind "Scrisori către fiul meu", lansată în noiembrie, la Târgul Gaudeamus din Bucureşti.

"Există oameni care au de spus lucruri şi nu vin din domeniul cărţii. Acest mod îi apropie de o masă mai mare de oameni", a spus Liiceanu, referindu-se la faptul că, în ultima vreme, foarte multe volume autobiografice scrise de neprofesionişti ai literaturii au foarte mare succes la public. Liiceanu a spus că "Jurnalul" Oanei Pellea, care are "un curaj al sincerităţii", va deveni "unul dintre jurnalele importante ale culturii române".

Ioana Pârvulescu a povestit, pe de altă parte, cum a ajuns în posesia "Jurnalului": într-o zi, actriţa i-a trimis un e-mail, care avea ataşat volumul propriu zis. De altfel, chiar Oana Pellea a spus că aprecierile Ioanei Pârvulescu, alături de sugestiile pe care părinţii ei i le-au făcut - să scrie profesionist -, au determinat-o să publice cartea. "Dacă aşteptaţi cancanuri, veţi fi dezamăgiţi", a spus Ioana Pârvulescu. De altfel, şi Oana Pellea a mărturisit că oamenii nu vor afla detalii despre copilăria ei alături de tatăl ei, marele actor Amza Pellea, nici despre oamenii din viaţa sa şi nici despre "poleiala vieţii de actriţă".

"Sunt foarte curioasă cum va fi receptat «Jurnalul» meu", a spus Oana Pellea. "Mă întreb dacă aşa ceva ar putea să intereseze pe cineva", a mai spus actriţa, glumind despre faptul că cel mai inteligent lucru pe care l-ar putea face în prezent ar fi să îşi retragă jurnalul. "Am emoţii, pentru că nu sunt pe teritoriul meu", a adăugat aceasta, refuzând ideea ecranizării sau a adaptării pentru scenă a volumului scris de ea. "Cartea este anti-teatrală", a apreciat actriţa.

Volumul surprinde perioada dintre anii 2003 şi 2009 din viaţa actriţei, de la moartea mamei artistei până în prezent, şi cuprinde însemnări ale Oanei Pellea care fac referiri la evenimente esenţiale pentru ea, oameni care i-au marcat existenţa, dar şi la starea de fapt a României.

Radu Paraschivescu şi-a exprimat aprecierea faţă de talentul de scriitor al Oanei Pellea. Acesta a dat exemple din volum, care subliniază expresivitatea actriţei, în scris. Astfel, în "Jurnalul" Oanei Pellea, Amza Pellea şi Ştefan Iordache "stăteau pe un nor de zaibăr şi râdeau", iar Parisul este "poezos".

"Jurnalul" Oanei Pellea va fi lansat oficial la Târgul de Carte Bookfest, ce are loc între 17 şi 21 iunie, la Bucureşti.



comentează şi tu Momentan sunt 17 comentarii
Taguri:
OANA PELLEA ,
LANSARE ,
JURNAL
COMENTARII
  • danyela 30 aug 2010

    am kitit " Jurnalul" si nu pot spune dekit atit: te iubesk Oana Pellea.

  • Zguby 30 mar 2010

    Felicitari! E o carte superba......am citit-o pe nerasuflate...... multe adevaruri. Ne lasam coplesiti de imaginea de la TV si de mizeriile din jur, de politica si de politicieni (niste muste..... sa ma scuze respectivele insecte) si uitam sa traim clipa, sa ne bucuram ca suntem sanatosi, ca avem 2…

  • Cristina Topoloiu 3 mar 2010

    Am vazut-o jucand in piesa "Buzunarul cu paine" si am descoperit omul Oana Pellea... atat de tarziu si ce rau imi pare... Este un actor si un om cu totul si totul aparte ! Apoi am auzit de aceasta carte, am imprumutat-o si pot sa spun ca am citit-o pe nerasuflate, am plans, am zambit, m-a…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa