OTV, amendat pentru anunţarea unui cutremur, fără a prezenta poziţia autorităţilor

CNA a amendat, joi, cu 10.000 de lei postul OTV, pentru emisiunea "Dan Diaconescu Direct" din 11 martie, în care a fost invitată o femeie care a prezis că se va produce un cutremur în România, fără ca postul să prezinte şi un punct de vedere al autorităţilor în legătură cu respectivul posibil seism.

157 afișări
Imaginea articolului OTV, amendat pentru anunţarea unui cutremur, fără a prezenta poziţia autorităţilor

OTV, amendat pentru anunţarea unui cutremur, fără a prezenta poziţia autorităţilor

Potrivit Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în 11 martie, în cadrul emisiunii "Dan Diaconescu Direct", difuzată de OTV cu începere de la ora 23.05, a fost prezentă în studio o femeie numită Doina, prezentată ca "paranormală". Ea a prevăzut un cutremur în România, care ar urma să se producă "într-o zi de sărbătoare, noaptea".

Pe parcursul emisiunii, Dan Diaconescu i-a cerut în mod repetat invitatei sale să vorbească despre cutremurul pe care aceasta l-a anticipat, despre victime, pagube, zone afectate sau momentul în care seismul ar urma să aibă loc. Pe ecran au fost afişate titluri precum: "Teribila paranormală din Italia pe care am readus-o de urgenţă în România", "Întrebaţi-o pe paranormala Doina tot ce vreţi să aflaţi despre ceea ce va urma în România" şi "Am chemat-o de urgenţă pe teribila paranormală din Occident fiindcă a nimerit-o în cazul cutremurelor".

Potrivit lui Răsvan Popescu, preşedintele CNA, postul OTV nu a prezentat poziţia autorităţilor competente din România în legătură cu posibilul cutremur prezis în emisiunea lui Dan Diaconescu.

"Avea obligaţia să solicite şi o sursă oficială, respectiv Institutul de Fizică a Pământului", a spus Popescu.

Christian Mititelu, membru al Consiliului, a propus amendarea televiziunii lui Dan Diaconescu cu 10.000 de lei.

Potrivit CNA, postul OTV a încălcat art. 83 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual - "În vederea informării corecte a populaţiei despre iminenţa producerii unor dezastre şi despre zonele de risc potenţial, despre măsurile de prevenire, de intervenţie operativă şi de refacere în cazul dezastrelor (calamităţi naturale şi alte catastrofe), pentru diminuarea efectelor sociale, economice şi ecologice ale acestora, radiodifuzorii au obligaţia să confrunte informaţiile primite din surse proprii sau de la colaboratori ocazionali cu informaţiile deţinute de autorităţile competente, înainte de a transmite ştiri şi puncte de vedere care pot genera panică în rândul populaţiei; în cazul în care versiunile primite diferă, se va transmite în mod obligatoriu şi informaţia provenită de la sursa autorizată legal, cu menţionarea acesteia".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici