Premiul World Press Photo of the Year Award a fost câştigat de un suedez. Fotografia care i-a adus premiul lui Paul Hansen - FOTO

Fotograful suedez Paul Hansen a câştigat trofeul World Press Photo of the Year din 2013 cu o fotografie care prezintă un grup de bărbaţi transportând cadavrele a doi copii pe străzile din Gaza, au anunţat vineri, la Amsterdam, organizatorii acestui prestigios concurs de fotojurnalism.

2810 afișări
Imaginea articolului Premiul World Press Photo of the Year Award a fost câştigat de un suedez. Fotografia care i-a adus premiul lui Paul Hansen - FOTO

Premiul World Press Photo of the Year Award a fost câştigat de un suedez. Fotografia care a i-a adus premiul lui Paul Hansen (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto Arhiva)

Fotografia realizată de Paul Hansen, publicată în cotidianul suedez Dagens Nyheter, a fost realizată pe 20 noiembrie 2012 pe străzile din provincia Gaza.

Ea prezintă un grup de bărbaţi care transportă spre o moschee, în cadrul unei ceremonii funerare, cadavrele înfăşurate în pânză albă a doi copii, nepotul şi nepoata bărbaţilor din acel grup, ucişi la vârstele de doi ani, respectiv trei ani, în urma distrugerii casei lor de un proiectil israelian.

Tatăl celor doi copii, Fouad, a fost şi el ucis, în timp ce mama lor a fost rănită grav şi internată la secţia de terapie intensivă. 

Pentru această ediţie a concursului World Press Photo of the Year, peste 103.000 de fotografii au fost supuse atenţiei juriului, alcătuit din 19 profesionişti din domeniul fotojurnalismului şi al fotografiei documentare. Juriul a acordat premii în 18 categorii unui număr de 54 de fotografi din 32 de ţări, selecţionaţi dintr-un total de 5.666 de fotografi finalişti înscrişi în concurs, provenind din 124 de ţări.

Marele câştigător, Paul Hansen, va primi un cec de 10.000 de euro şi un aparat de fotografiat performant în cadrul unei ceremonii de înmânare a premiilor ce va avea loc în luna aprilie la Amsterdam.

În 2012, fotograful spaniol Samuel Aranda a câştigat World Press Photo Award, pentru o fotografie realizată în Yemen, ce prezintă o femeie care poartă vălul integral islamic, ţinând în braţe o rudă rănită.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici