Schwartzenberg: Acţiunea la "Răitaru' TV" face parte din procesul recuperării sculelor Realitatea TV

Elan Schwartzenberg, acţionarul majoritar al Realitatea Media, a declarat pentru MEDIAFAX că acţiunea de miercuri dimineaţă de la sediul "Răitaru' TV" face parte din "anevoiosul proces de recuperare a echipamentelor" care aparţin Realitatea TV şi a fost realizată la ordinul Tribunalului Bucureşti.

1357 afișări
Imaginea articolului Schwartzenberg: Acţiunea la "Răitaru' TV" face parte din procesul recuperării sculelor Realitatea TV

Elan Schwartzenberg (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Televiziunea România TV a fost executată silit miercuri dimineaţă, în urma demersurilor lui Elan Schwartzenberg, la acţiune participând şi trupe ale Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale din Poliţia Română (SIAS), coordonate de şeful structurii, Teodor Stanca, potrivit unei scrisori deschise a redacţiei România TV.

În scrisoarea deschisă, adresată premierului Mihai-Răzvan Ungureanu şi ministrului de Interne, Gabriel Berca, remisă, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, se afirmă că prezenţa trupelor SIAS constituie un abuz şi că şeful acestei structuri ar fi vorbit cu şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, de pe telefonul omului de afaceri Elan Schwartzenberg.

De cealaltă parte, Elan Schwartzenberg a declarat miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că acţiunea de miercuri dimineaţă face parte din procesul de recuperare a echipamentelor Realitatea TV, care sunt folosite de "Răitaru' TV". Schwartzenberg a făcut referire la faptul că, înainte de a primi denumirea România TV, televiziunea controlată de omul de afaceri Sebastian Ghiţă se numea Răitaru TV, denumire provenită de la fostul acţionar al postului TV - Ionuţ Răitaru.

"Nu pot să nu mă gândesc la proverbul 'Hoţul strigă hoţii!' pentru că Răitaru' TV funcţionează până astăzi cu sculele Realitatea TV; acest fapt este de notorietate publică şi, de altfel, există un inventar oficial şi actualizat la zi cu sute de repere tehnice proprietatea mea, aflate în Casa Presei (poate fi făcut public oricând). Acţiunea de azi dimineaţă face parte din anevoiosul proces de recuperare a echipamentelor, este obligaţia şi datoria administratorului judiciar Deleanu/Rovigo şi la ordinul direct al Tribunalului Bucureşti", a declarat Elan Schwartzenberg.

Potrivit acestuia, echipajul de poliţie care a participat miercuri dimineaţă la recuperarea echipamentelor a fost format din 5 agenţi, "nici unul dintre aceştia mascat". "(...) dar având în vedere că în trecut au mai fost tentative de recuperare în prezenţa poliţiei (fără succes), cred că, dacă veneau mascaţii pentru a duce la îndeplinire un ordin judecătoresc, era perfect normal", a spus Elan Schwartzenberg.

El a precizat că emisia televiziunii nu a fost întreruptă nici un moment şi "această ipoteză halucinantă este emoţionantă, dar lipsită de adevăr".

Totodată, Elan Schwartzenberg a făcut câteva precizări pentru a permite "accesul publicului la informaţii reale". Astfel, Schwartzenberg a spus că "site-ul Realitatea.net a postat ştirea despre vacanţa familiilor Ghiţă/Ponta în Dubai". "Peste 2 ore am primit sms de la Sebi Ghiţă, în care eram atenţionat asupra unei riposte pe RTV. A urmat o emisiune întreagă despre participarea mea la şedinţa PDL şi despre certitudinea candidaturii mele la Primăria Bucureşti", spune Elan Schwartzenberg, care precizează că nu a participat niciodată la nicio şedinţă a niciunui partid.

"Am fost dintr-un motiv personal şi absolut trivial în vizită la sediul PDL din Modrogan (dacă aveam ceva de ascuns nu intram văzând camerele de filmat din faţa porţii), unde am stat maximum 10 minute. Nu candidez la Primăria Bucureşti şi la niciunul din cele 6 sectoare! Nu am făcut niciodată afirmaţia că doresc să candidez şi le-am răspuns celor de la Răitaru' că această informaţie este incorectă", mai spune Elan Schwartzenberg.

Schwartzenberg mai spune că este "mult mai înţelept şi apropiat adevărului" ca "stimaţii jurnalişti de la Răitaru'" să formuleze o a doua scrisoare deschisă "adresată instituţiilor statului, cât şi unora dintre politicieni", prin care să le mulţumească pentru faptul că le-au licenţiat "o televiziune pirat, care funcţionează în spaţiul deţinut ani de zile de Realitatea, cu sculele Realităţii, în studiourile Realităţii", pentru faptul că i-au "îndesat cu forţa politică în grila operatorilor de cablu", dar şi pentru faptul că "au grijă să acorde grupului de firme deţinut de Sebi multiple contracte cu ministere şi diverse instituţii ale statului" pentru a putea fi plătite salariile acestor jurnalişti. Totodată, Schwartzenberg le sugerează jurnaliştilor de la România TV să investigheze "legitimitatea acestor contracte" şi să se intereseze "ce firmă se ocupă de soft-ul pentru electorale".

Reacţia lui Elan Schwartzenberg vine după ce "redacţia România TV" a transmis o scrisoare deschisă premierului şi ministrului Administraţiei şi Internelor în care spune că, "în această dimineaţă, la ora 6.00, au înregistrat scene incredibile la intrarea în sediul postului de televiziune". Jurnaliştii România TV spun că au filmat "o intervenţie în forţă a unui grup de reprezentanţi ai unei firme private, însoţiţi de şeful SIAS din IGPR, comisarul-şef Teodor Stanca".

În scrisoare se mai afirmă că prezenţa trupelor SIAS constituie un abuz şi că şeful acestei structuri ar fi vorbit cu şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, de pe telefonul omului de afaceri Elan Schwartzenberg.

Contactat de MEDIAFAX şi întrebat despre acest fapt, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Christian Ciocan, a infirmat că cei doi ar fi purtat vreo discuţie, spunând că inspectorul general al Inspectoratului general al Poliţiei Române se află la o întâlnire cu şefii poliţiilor din Balcanii de Vest.

Christian Ciocan a confirmat prezenţa în teren a luptătorilor SIAS şi a şefului acestui serviciu, comisarul şef Teodor Stanca, spunând că lichidatorul judiciar a solicitat prezenţa poliţiştilor pentru a supraveghea executarea silită. Potrivit comisarului Ciocan, executarea silită a decurs fără incidente, părţile înţelegându-se amiabil.

Pe de altă parte, în scrisoarea deschisă semnată "Redacţia România TV", se mai spunea: "Înţelegem supărarea d-lui Schwartzenberg la adresa jurnaliştilor România TV după ce aceştia au înregistrat pe cameră prezenţa d-lui Schwartzenberg la o şedinţă a PDL, prezidată de dl Emil Boc. Însă, nu înţelegem cum şefi din structura IGPR se pot implica în asemenea operaţiuni clandestine".

După remiterea scrisorii deschise, Redacţia România TV a trimis MEDIAFAX o completare, potrivit căreia "România TV nu este parte în niciun proces care presupune executare silită". "Astăzi, nu a existat niciun executor judecătoresc la România TV, iar confuzia voită sau nevoită între executorul judecătoresc şi administratorul judiciar al unei companii nu poate justifica prezenţa lui Teodor Stanca, şeful SIAS, la sediul postului nostru".

Licenţa televiziunii România TV este deţinută de societatea Ridzone Computers SRL din Ploieşti, ai cărei acţionari sunt: SC RTV Satellite Net SRL - 95% (acţionar unic Radu Tronaru) şi Radu Tronaru (5%).

Ionuţ Răitaru, în prezent directorul staţiei din Gorj a televiziunii România TV, a deţinut, prin intermediul societăţii Ridzone Computers SRL din Târgu Jiu, o licenţă audiovizuală prin reţele de telecomunicaţii, transformată ulterior în licenţă de satelit, pentru televiziunea locală RTV (prescurtarea numelui Răitaru TV, n.r.), licenţă care a fost preluată ulterior de societatea RTV Satellite Net SRL, controlată de Sebastian Ghiţă, patronul grupului de firme Asesoft şi fost manager al televiziunii de ştiri Realitatea TV.

Ulterior, după ce a fost înlăturat din managementul Realitatea TV, Sebastian Ghiţă a folosit licenţa de satelit a RTV pentru lansarea propriei televiziuni de ştiri - România TV.

Astfel, din ultima parte a anului trecut, televiziunea România TV emite din sediul din Piaţa Presei Libere, unde sunt amplasate fostele studiouri ale postului Realitatea TV, al cărui manager a fost, până în octombrie 2011, Sebastian Ghiţă. De altfel, şi programul difuzat iniţial pe România TV a fost realizat de o parte a echipei Realitatea TV.

În acelaşi timp, televiziunea de ştiri Realitatea TV, deţinută de Realitatea Media SA, o societate care-l are ca acţionar principal pe omul de afaceri Elan Schwartzenberg, a început să emită din 24 octombrie 2011 dintr-un nou sediu, cel din clădirea Willbrook. Rovigo este administratorul judiciar al Realitatea Media SA, societatea fiind în prezent în insolvenţă.

Sebastian Ghiţă, cel care controlează grupul de firme Asesoft, a preluat managementul Realitatea Media în octombrie 2010. Compania Asesoft a anunţat atunci că intenţionează să facă o investiţie de 75 de milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat la acel moment de Sorin Ovidiu Vîntu.

După mai multe luni de conflict între Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă, omul de afaceri Elan Schwartzenberg a anunţat, pe 29 aprilie 2011, că a cumpărat 91% din acţiunile la Bluelink Comunicazione, acţionarul majoritar al Realitatea Media, omul de afaceri deţinând în prezent 82% din grupul media. Ulterior, copiii lui Sorin Ovidiu Vîntu au anunţat că că tatăl lor nu mai este asociat în niciun fel în această afacere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici