Scriitoarea irlandeză Eimear McBride a câştigat Women's Prize for Fiction pe 2014

Scriitoarea irlandeză Eimear McBride a fost recompensată, miercuri seară, la Londra, cu Baileys Women's Prize for Fiction pe 2014, o distincţie cunoscută în trecut sub denumirea Orange Prize for Fiction, care celebrează literatura scrisă de femei.

91 afișări
Imaginea articolului Scriitoarea irlandeză Eimear McBride a câştigat Women's Prize for Fiction pe 2014

Scriitoarea irlandeză Eimear McBride a câştigat Women's Prize for Fiction pe 2014 (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Scriitoarea irlandeză a primit prestigioasa distincţie pentru romanul său de debut "A Girl is a Half-Formed Thing", descris de juriu drept "uimitor şi ambiţios". Romanul prezintă povestea unei tinere şi relaţia acesteia cu fratele său diagnosticat încă din copilărie cu o tumoare pe creier, informează bbc.co.uk.

McBride a încercat timp de nouă ani să publice acest roman şi a declarat în timpul ceremoniei de premiere - care a avut loc la Royal Festival Hall din Londra - că acest lucru ar putea să fie un exemplu pentru editori, care ar putea să se uite de două ori pe cărţile pe care le consideră dificile.

Născută la Liverpool, în 1976, McBride s-a mutat în Irlanda când avea 2 ani. La 17 ani s-a mutat la Londra, unde a studiat timp de trei ani actoria.

Romanul său "A Girl is a Half-Formed Thing" a mai câştigat Goldsmith's Prize şi a fost nominalizat pentru Folio Prize şi Desmond Elliott Prize pentru debut.

Pe lista scurtă pentru Baileys Women's Prize for Fiction s-au mai aflat anul acesta Hannah Kent (cu volumul "Burial Rites"), Audrey Magee ("The Undertaking"), Chimamanda Ngozi Adichie ("Americanah"), Donna Tartt ("The Goldfinch") şi Jhumpa Lahiri ("The Lowland").

Cunoscut între 1996 şi 2012 sub denumirea de Orange Prize for Fiction, acest premiu literar, aflat la cea de-a 19-a ediţie, este sponsorizat, din iunie 2013, de compania de băuturi spirtoase Baileys. Acest premiu beneficiază de finanţare privată.

Câştigătoarea Baileys Women's Prize, distincţie care celebrează "excelenţa, originalitatea şi accesibilitatea în literatura scrisă de femei", primeşte un cec de 30.000 de lire sterline şi o statuetă din bronz, numită de organizatori "Bessie".

Orice femeie care scrie în limba engleză, indiferent de naţionalitate, reşedinţă, vârstă şi subiect abordat, este eligibilă pentru Women's Prize for Fiction.

Anul trecut, Women's Prize for Fiction a fost câştigat de scriitoarea americană A.M. Homes, pentru romanul satiric "May We Be Forgiven". A fost pentru al cincilea an consecutiv când premiul a fost câştigat de o scriitoare americană.

Printre laureatele din anii precedenţi se numără Madeline Miller, pentru romanul ei de debut "The Song of Achilles" (2012), Tea Obreht, pentru volumul ei de debut "The Tiger's Wife" (2011), Barbara Kingsolver, pentru volumul "The Lacuna" (2010), Marilynne Robinson, pentru volumul "Home" (2009), Rose Tremain, pentru "The Road Home" (2008), Chimamanda Ngozi Adichie, pentru "Jumătate de soare galben/ Half of a Yellow Sun" (2007, publicat în limba română la editura Rao, în 2008) şi Zadie Smith, pentru "On Beauty" (2006).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici