Sindicatul TVR vrea o anchetă în privinţa modului în care a fost condusă SRTv în ultimii 15 ani

Sindicatul reprezentativ al Televiziunii Române solicită preşedintelui Klaus Iohannis, parlamentarilor şi premierului Dacian Cioloş să declanşeze o anchetă în privinţa modului în care a fost condusă televiziunea publică în ultimi 15 ani şi să numească un Consiliu de Administraţie al instituţiei.

Sindicatul TVR vrea o anchetă în privinţa modului în care a fost condusă SRTv în ultimii 15 ani (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Biroul Executiv al Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), sindicatul reprezentativ al Televiziunii Române, face aceste solicitări într-o scrisoare adresată preşedintelui României, Klaus Iohannis, premierului Dacian Cioloş şi parlamentarilor, referitoare la "situaţia financiară dezastruoasă a Societăţii Române de Televiziune".

"Vă solicităm de urgenţă să numiţi un Consiliu de Administraţie care să gestioneze activitatea instituţiei şi să readucă televiziunea publică la misiunea ei fundamentală. De asemenea, vă rugăm să constituiţi o comisie parlamentară care să ancheteze modul în care a fost condusă televiziunea publică în ultimi 15 ani", spune SPUSTV.

Potrivit sindicatului, "această situaţie gravă a TVR, fără precedent, nu este nicidecum rezultatul executărilor silite ale salariaţilor pentru drepturile băneşti cuvenite şi consfinţite de instanţă, ci rezultatul managementului dezastruos, manifestat prin incompetenţă şi rea-credinţă, prin cheltuieli nesăbuite şi contracte oneroase, deservind interese de partid şi, nu de puţine ori, personale ale celor ce au fost trimişi să conducă televiziunea publică (din 2007 până în prezent)".

"După ce ani de zile conducerea exercitată fie prin Consiliul de Administraţie, fie prin Comitetul Director, a luat decizii dezastruoase pe toate palierele, de la politici editoriale aservite sau neinspirate la gestiune financiară defectuoasă şi neprofesionistă, angajări fără discernământ şi până la programe de redresare imposibil de implementat şi respectat, acuzând în permanenţă salariaţii, acum şi-a desăvârşit «proiectul» prin găsirea vinovatului pentru finalul deloc surprinzător: salariatul de rând!", spune SPUSTV.

Potrivit sindicatului din TVR, Curtea de Conturi a constatat în toate rapoartele sale "gestionarea defectuoasă a fondurilor TVR, menţionând de fiecare dată o suită de cheltuieli inutile sau neeconomicoase, în raport cu situaţia financiară".

Totodată, sindicatul dă exemplu "achiziţionarea în leasing operaţional a unui număr de 140 de autovehicule, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, care nici măcar nu sunt folosite în scopuri de producţie a TVR". "În prezent, în SRTv sunt doar aproximativ 70 de conducători auto. O parte din aceste autoturisme sunt utilizate în scop personal de şefi de serviciu şi directori", spune SPUSTV.

Sindicatul face referire şi la "achiziţionarea unui pachet de filme de la firma Prorom, cu o sumă mult supraestimată faţă de valorile de piaţă, de aproximativ 3 milioane de euro".

"Demersurile necesare pentru recuperarea unui prejudiciu de 24,8 milioane de lei de la regia de publicitate Splendid Media nu au fost derulate în timp util astfel încât posibilitatea încasării acestor sume s-a prescris. Menţionăm că sindicatul SPUSTV a sesizat în şedinţele CA, în mod repetat şi a cerut ferm impulsionarea recuperării acestor creanţe. Având în vedere lipsa de reacţie a conducerii SRTV, sindicatul reprezentativ SPUSTV a făcut plângere penală pentru ca parchetul să desluşească iţele acestei afaceri cu iz penal", mai spune SPUSTV.

Sindicatul face referire şi la cheltuielile aferente contractelor de proprietate intelectuală (drepturi de autor şi conexe), încheiate cu persoane externe, care "au crescut cu 632.000 lei, de la 6.362.000 lei, în anul 2012, la 6.994.000 lei, în 2013", dar şi la "cheltuieli nejustificate cu avocaţi - colaboratori, în susţinerea unor procese cu salariaţii, care şi-au dovenit inutilitatea".

"Cheltuielile aberante enumerate mai sus sunt doar o parte din rezultatul deciziilor managementului, care au contribuit în mod major la dezastrul financiar în care se află acum TVR. Mai grav este faptul că aceste cheltuieli nesăbuite s-au făcut în dispreţ profund faţă de Programul de redresare economico-financiar pe 7 ani, care avea ca linii directoare reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor, în vederea acoperirii datoriilor istorice. Acest program a stat la baza încheierii unui Memorandum cu Guvernul României, în anul 2013, singurul punct care s-a respectat fiind concedierea unui număr de peste 600 de salariaţi", mai spune sindicatul.

Potrivit SPUSTV, toate propunerile înaintate de actuala conducerea a TVR "sunt inadcvate şi demonstrează o lipsa de viziune managerială".

"În ciuda nenumăratelor apeluri ale sindicatului SPUS TV de a acorda drepturile legale, prevăzute în Contractele Colective de Muncă la timpul potrivit, conducerea TVR a sfidat constant aceste recomandări de a-şi respecta angajamentele. Executările silite sunt, de fapt, rezultatul ignorării totale a drepturilor salariaţilor de-a lungul anilor, acumulându-se şi generând acum o situaţie explozivă. Era previzibil încă din februarie 2014 ca procesele având obiect acordarea indexării salariilor cu indicele de inflaţie aferent anilor 2008-2012 vor avea acest rezultat. Din martie 2015 acest fapt a devenit certitudine, nu însă şi pentru conducerea SRTv, care a ignorat complet fenomenul social ce urma să se declanşeze. Este inadmisibil ca la 1 an de la prima soluţie pe fond în favoarea salariaţilor, conducerea SRTv să nu ia nicio măsură pentru diminuarea numărului de executări silite, a conflictelor sociale şi a blocării activităţii.
Câţi «salariaţi intimaţi» au fost abordaţi individual în vederea eşalonării sumelor restante neacordate timp de 8 ani?", mai spune SPUSTV.

Sindicatul precizează că, în ultimul an, conducerea TVR nu a luat nicio măsură "pentru diminuarea cheltuielilor cu executări silite, care, practic au condus la o creştere a acestora cu cel puţin 15-20% faţă de situaţia în care încă din martie 2015 ar fi pus în aplicare deciziile instanţei şi ar fi demarat un dialog real cu cei pe care acum îi numeşte «salariaţi intimaţi»". "Ce măsuri concrete a luat conducerea SRTv în ultimul an pentru a nu acumula datorii din drepturi salariale neacordate pentru înca un an? Niciuna!", mai spune SPUSTV, precizând că actuala conducere interimară "a găsit vinovatul perfect... sindicatul şi oamenii care au acţionat în instanţă Televiziunea Româna pentru drepturi legitime din perioada 2008-2012".

Totodată, sindicatul spune că actuala conducere, alcătuită din profesionişti de televiziune, nu a spus "adevărurile dureroase, dar corecte despre TVR".

"Actuala conducere nu v-a spus cum i s-a impus TVR-ului să cheltuiască peste 60 de milioane de euro pentru Liga Campionilor, Campionate Europene şi Mondiale la fotbal şi Olimpiade de vară şi de iarnă, evenimente sportive majore pe care televiziunea publică, potrivit HG nr. 47/2003 este obligată să le difuzeze, conform statutului ei", spune SPUSTV.

Totodată, sindicatul solicită preşedintelui, premierului şi parlamentarilor ca în decizia lor "să ia în seamă şi punctul de vedere al salariaţilor TVR - cei mai mulţi dintre ei profesionişti desăvârşiţi -" şi să ţină cont de faptul că "nu ei sunt vinovaţi şi, implicit, nu trebuie sancţionaţi, pentru managementul dezastruos al TVR".

Reacţia SPUSTV vine în contextul în care situaţia financiară a Societăţii Române de Televiziune s-a agravat, iar angajaţii TVR nu şi-au primit, luni, salariile, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din Televiziunea Română.

Pe de altă parte, Irina Radu, directorul general interimar al Televiziunii Române, a avertizat conducerea Parlamentului, printr-o scrisoare, că situaţia financiară a SRTv s-a agravat considerabil, în urma executărilor silite cerute de o parte dintre angajaţi, pentru obţinerea unor indexări salariale, după cum relatează Ştirile TVR.

Suma pe care ar trebui să o achite TVR către angajaţi în procesele de majorare a salariilor cu indicii preţurilor de consum, la care se adaugă plata diferenţelor salariale rezultate în urma acestei majorări, se ridică la 62 de milioane de lei, potrivit surselor citate.

Fostul Consiliu de Administraţie al SRTv, care a fost condus de preşedintele-director general Stelian Tănase, a fost demis de plenul Parlamentului pe 23 septembrie 2015, odată cu respingerea raportului de activitate al Televiziunii Române pe anul 2014. În aceeaşi zi, plenul Parlamentului a numit-o pe Irina Radu în funcţia de director general interimar al TVR.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
SINDICAT ,
TVR ,
SCRISOARE
COMENTARII
  • petre 17 feb 2016

    acum e prea tarziu ca SPUSTV sa mai faca valurii pentru ca in 23 de ani de angajat la sectia Constructii Montare Decor din SOCIETATEA ROMANA DE TELEVIZIUNE ;Sindicatul spustv sa dat cu ficare asa zis PRESEDINTE pus la conducerea SRTV de cate un Domn BIne intentionat SA duca la SAPA DE LEMN acceasta…

  • ANONIM 16 feb 2016

    PRIVATIZAREA TVR VAD SALCAREA SI INCHIDEREA POSTULUI TVR3

  • Ma nage rLeagu e. ro 16 feb 2016

    Best next-gen online sci-fi game on the web! No Pay2Win! : AD2460. c o m
    ___ Castiga premiul cel mare de 75 de euro in competitia Champions League sau un trofeu real pe care il poti castiga jucand in cel mai bun ma na ger de fotbal online gratuit:
    Ma nage rLeague. ro

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Un şofer a fost blocat în intersecţie de coloana oficială. Reacţia HALUCINANTĂ a ministrului de Interne