Site-urile gandul.info şi prosport.ro au avut cea mai mare creştere a traficului în 2010

Site-urile gandul.info şi prosport.ro se află pe primele două locuri în clasamentul creşterii numărului de afişări, cu 114%, respectiv 54%, la categoria site-uri de ziare, în 2010, potrivit Media Fact Book (MFB), studiu lansat joi de agenţia de media Initiative.

165 afișări
Imaginea articolului Site-urile gandul.info şi prosport.ro au avut cea mai mare creştere a traficului în 2010

Site-urile gandul.info şi prosport.ro au avut cea mai mare creştere a traficului în 2010 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Site-ul gandul.info a înregistrat, în 2010, o creştere a numărului de afişări cu 114%, urmat în clasament de prosport.ro, care a înregistrat o creştere cu 54%. În clasament mai figurează, în ordine, click.ro, care a înregistrat o creştere cu 44% a numărului de afişări, gsp.ro (+39%), adevarul.ro (+38%), jurnalul.ro (+36%), libertatea.ro (+24), cancan.ro (+9%) şi zf.ro (+7%).

Şi în ceea ce priveşte numărul de vizite, site-urile gandul.info şi prosport.ro se află pe primele două locuri, înregistrând creşteri de 72%, respectiv 67%. Cancan.ro a înregistrat o creştere de 52%, la fel ca şi adevărul.ro, fiind urmate de libertatea.ro (+44%), click.ro (+43%), jurnalul.ro (+28%) şi zf.ro (+8%). Gsp.ro a înregistrat o scădere a numărului de vizite cu 14%.

Potrivit Media Fact Book, o soluţie pe care publisherii au aplicat-o pentru a contracara efectele crizei a fost realizarea de investiţii în versiunile online ale titlurilor. Primele zece site-uri ale unor publicaţii care apar şi în print au înregistrat o creştere semnificativă a traficului. Astfel traficul online a crescut, în 2010, cu peste 50% pe site-urile Prosport, Gândul şi CanCan şi cu 40% pe site-urile Libertatea şi Click, demonstrându-se că ediţiile online pot completa eficient ediţiile tipărite ale ziarelor.

Gândul a devenit din 8 aprilie un produs media exclusiv digital - online, pe iPad şi pe mobil.

Media Fact Book este o lucrare de analiză a pieţei româneşti de media şi publicitate, ghid editat anual de agenţia de media Initiative din anul 1997.

Initiative este una dintre cele mai mari reţele independente de media din lume, asigurând servicii specializate de planificare de media, de strategie, consultanţă de media şi new media.

Initiative este membră a Interpublic Group of Companies şi este afiliată reţelei internaţionale Initiative worldwide. În România, Initiative este membră a grupului de companii din care mai fac parte agenţiile Lowe&Partners, brand Connection, GollinHarris, HyperActive şi Medic One.

Pe piaţa locală, Initiative este activă de 17 ani şi are în portofoliu clienţi precum Orange România, Ferrero, Bergenbier S.A., Millennium bank, BMW, Kika şi Provident Financial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici