Stelian Tănase a trimis MF un PROIECT DE MAJORARE A TAXEI TV, despre care va discuta şi cu Ponta

Directorul general interimar al SRTv, Stelian Tănase, a declarat, miercuri, că a transmis ministrului de Finanţe un proiect privind majorarea taxei TV, propunere pe care o va prezenta şi premierului Victor Ponta în cursul săptămânii viitoare.

1084 afișări
Imaginea articolului Stelian Tănase a trimis MF un PROIECT DE MAJORARE A TAXEI TV, despre care va discuta şi cu Ponta

Stelian Tănase a trimis MF un PROIECT DE MAJORARE A TAXEI TV, despre care va discuta şi cu Ponta (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Stelian Tănase a participat, miercuri, la o "discuţie de lucru" cu membrii Comisiei pentru cultură din Senat.

"Într-un proiect pe care l-am avansat ministrului de Finanţe este acest lucru (majorarea taxei TV, n.r.) şi sper ca săptămâna viitoare să îi înfăţişez şi primului-ministru. Avem înţelegere ca, după Anul Nou, să avem o discuţie. Avem un material, putem discuta pe o bază serioasă. Mărirea taxei este lucrul la care ne gândim. Este o discuţie complicată şi ea se va purta", a spus acesta.

Stelian Tănase a menţionat că apar diverse reglementări care, în ultima vreme, sunt "împotriva" instituţiei pe care o conduce.

El a menţionat, în acest sens, decizia Curţii Constituţionale care va avea ca efect, probabil, reducerea cu o treime a încasărilor SRTv pe anul 2014.

"Este vorba de faptul că firmele vor plăti numai pentru un singur abonament, chiar dacă au o mie de televizoare. Aici putem să discutăm o formulă, dacă nu facem un abonament mai consistent, care să cuprindă faptul că are o mie de televizoare şi nu doar un abonament normal, care este preţul a două ţigări", a mai spus Stelian Tănase.

Preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului, Georgică Severin, i-a spus lui Stelian Tănase că va fi dificilă majorarea taxei TV, chiar cu 2-3 lei, mai ales într-un an electoral şi în condiţiile existenţei mai multor nemulţumiri faţă activitatea acestei televiziuni.

Potrivit raportului de activitate al SRTv pe 2011, taxa TV, principala sursă de finanţare a activităţii televiziunii (peste 70% din buget), a fost redusă pentru persoane fizice, de la 4,5 lei la 4 lei, încă din anul 2003, şi nu a mai fost niciodată indexată. În prezent, în România este percepută una dintre cele mai mici taxe TV dintre ţările Uniunii Europene, aceasta fiind de 4-5 ori mai mică decât taxele TV din Serbia, Polonia, Grecia, Slovacia şi de 8 ori mai mică decât cea din Cehia.

Stelian Tănase - scriitor, politolog, scenarist, regizor şi realizator TV - a fost numit pe 20 decembrie 2013, de plenul reunit al Parlamentului, în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune (SRTv). Stelian Tănase a fost propus în această funcţie de PNL.

Fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care era condus de preşedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu, a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici