Teatrul Nottara a rămas din nou FĂRĂ SEDIU, după ce clădirea ArCuB a fost încadrată cu risc seismic de grad I

Teatrul Nottara a rămas din nou fără sediu, după ce clădirea ArCuB din strada Batişte din Bucureşti, în care trebuia să îşi reia activitatea, a fost încadrată cu gradul I de risc seismic, atât conducerea Nottara, cât şi cea a ArCuB spunând că au aflat despre acest lucru în ultimul moment.

Teatrul Nottara, din nou fără sediu,după ce clădirea ArCuB a fost încadrată cu risc seismic de grad I

Marinela Ţepuş, managerul Nottara, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că a aflat, pe 30 decembrie 2015, că teatrul nu se poate muta în sediul ArCuB din strada Batişte, deşi ar fi avut o întâlnire cu directoarea ArCuB, Mihaela Păun, chiar cu o zi înainte.

"Am aflat pe 30 decembrie, când urma să se voteze predarea în administraţie a ArCuB, aşa cum trebuia să se întâmple. Doamna a uitat să ne spună. Cine să creadă că în 29 decembrie, când ne-am întâlnit, nu a ştiut? Una dintre posibilele explicaţii ar fi că are Alzheimer‎ şi că ar trebui să îşi dea demisia sau că a făcut acest lucru din alte motive", a spus Marinela Ţepuş.

Aceasta a adăugat că Teatrul Nottara va întocmi o scrisoare deschisă prin care va cere demisia Mihaelei Păun. "Doamna a reuşit să facă ce nu a făcut cutremurul din 1977 pentru Nottara - să îl scoată din activitate două luni", a mai spus Marinela Ţepuş.

De asemenea, Marinela Ţepuş a spus că Primăria Capitalei (în subordinea căreia funcţionează şi ArCuB, n.r.) se luptă să îi găsească Teatrului Nottara un spaţiu stabil, într-un loc central, în care să poată desfăşura măcar 20 de spectacole. "Ştiu că se luptă şi sper ca până luni să aibă un răspuns", a explicat Marinela Ţepuş, precizând că Teatrul Nottara va fi nevoit să renunţe la unele spectacole.

Totodată, conducerea Teatrului Nottara a semnat un acord cu Cercul Mililtar Naţional din Capitală, potrivit căruia, de două ori pe săptămână, în acest spaţiu să fie jucate două spectacole. În plus, o dată pe lună, actorii Nottara vor urca pe scena Palatului Cotroceni.

În plus, Teatrul de Comedie va găzdui, în 20 ianuarie, premiera spectacolului Nottara "Familie de artişti", în regia lui Alexander Hausvater, după un text scris de Kado Kostzer şi Alfredo Arias şi tradus de Doru Mareş.

Teatrul Nottara din Bucureşti şi-a suspendat activitatea de la sediul din Bulevardul Magheru pe 23 noiembrie 2015, în urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a legii care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora.

Mihaela Păun, directorul ArCuB-Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, a anunţat pe 26 noiembrie 2015 că Sala ArCuB din strada Batişte va fi pusă la dispoziţia Teatrului Nottara pentru a-şi putea continua activitatea, măsura urmând să fie luată până când se vor rezolva problemele sediului din Magheru al Nottara.

ArCuB şi-a desfăşurat activitatea în sediul din strada Batişte, până în septembrie 2014, când s-a mutat în Hanul Gabroveni, inaugurat atunci după desfăşurarea unor ample lucrări de reabilitare.

Mihaela Păun a declarat, pe 26 noiembrie 2015, că a discutat cu managerul Teatrului Nottara, Marinela Ţepuş, şi, chiar dacă sala din strada Batişte nu este în cele mai bune condiţii pentru că are risc seismic 2, au decis că aceasta poate fi folosită de actorii Teatrului Nottara pentru că totuşi nu are bulină roşie, precum clădirea instituţiei de spectacole.

"Având în vedere că legea spune că doar clădirile cu risc seismic 1 se închid şi cum noi avem o altă clădire nouă şi foarte frumoasă la Hanul Gabroveni, unde avem şi o sală de spectacole mai mică decât cea din Batişte, de 200 de locuri, este normal să dăm o mână de ajutor celor care nu au deloc", a declarat atunci Mihaela Păun.

Directorul ArCuB a mai spus la momentul respectiv că există deja un proiect de consolidare privind sediul strada Batişte făcut chiar în 2015, în ideea că lucrările ar fi putut începe din 2016. "Cum nu mai reprezintă o urgenţă, probabil că îi va veni rândul după ce clădirile cu risc seismic 1 se vor consolida. O consolidare durează cam trei ani", a mai spus directorul ArCuB.

Contactată joi, de agenţia MEDIAFAX, Mihaela Păun a declarat că a aflat că sediul ArCub din strada Batişte este încadrat în risc seismic de gradul I în 29 decembrie 2015, când a primit rezultatele unui studiu de fezabilitate care nu îşi propunea să descopere acest lucru. "A fost o răsturnare ca la teatru şi pentru noi, pentru că ştiam din 2006 că avem risc seismic de gradul II. Inginerul mi-a spus că era obligat să recalculeze, pentru că s-au schimbat normativele", a spus Mihaela Păun, precizând că a fost deranjată de acuzaţiile Marinelei Ţepuş, managerul Nottara, potrivit căreia Păun ar fi "scos un studiu din mânecă".

Totodată, Mihaela Păun a negat că ar fi avut o întâlnire cu managerul Nottara în 29 decembrie, aceasta precizând că întâlnirea ar fi avut loc de fapt în 28 decembrie, cu o zi înainte ca ea să afle noua situaţie a spaţiului ArCub din strada Batişte.

Teatrul Nottara a prezentat un prim spectacol, "Crăciunul, altfel", pe 21 decembrie, la sala de spectacole a ArCuB. Sala ArCuB Batişte urma să găzduiască 19 dintre cele 36 de producţii ale Teatrului Nottara, în timp ce altele urmau să fie jucate pe scenele Teatrului de Comedie şi Teatrului Metropolis. De asemenea, Marinela Ţepuş a făcut un apel către directorii unor teatre ca Odeon, Bulandra şi Naţional pentru a găzdui câte un spectacol de la Nottara.

Teatrul Nottara funcţionează ca o instituţie de spectacole de repertoriu (conform Ordonanţei Guvernului numărul 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole şi concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, cu modificările şi completările ulterioare), cu un colectiv artistic care are în componenţa sa 35 de actori angajaţi, doi regizori şi un scenograf şi cu o echipă tehnică şi administrativă de 85 de membri. Din noiembrie 2011, Marinela Ţepuş se află la conducerea teatrului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
NOTTARA ,
TEATRU ,
ARCUB
COMENTARII
  • Coralia 11 ian 2016

    Urmaresc activitatea ARCUB si a doamnei Mihaela Paun de multi ani, in Batistei, in Gabroveni, in parcurile, parcarile si spatiile neconventionale ale Bucurestiului. Articolul Dvs. despre Nottara mi-a reamintit sa-i zic acum la inceput de an doamnei Mihaela Paun SARUT-MINA MULTUMESC pentru toate zilele,…

  • marin 8 ian 2016

    In Romania au fost DISTRUSE MII de Fabrici si Uzine si nimeni nu a zis nimic iar daca se DESFIINTEAZA un teatru este mare taraboi?

  • in teatru 7 ian 2016

    iti faci cariera daca esti ma so nn , e vr euuuuu , hom osex uaaall.... si daca mai ramane loc mai intra si un amarat cu talent . Trist dar adevarat!!!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Vasile Blaga demisionează de la conducerea PNL