TVR îşi alege un nou Consiliu de Administraţie pe 22 martie

Conducerea Parlamentului a decis, luni, să demareze procedura de numire a unui nou Consiliu de Administraţie al TVR, fiind sesizate comisiile de cultură, alegerea noului CA al TVR urmând să aibă loc în 22 martie, a anunţat secretarul Camerei, Niculae Mircovici.

427 afișări
Imaginea articolului TVR îşi alege un nou Consiliu de Administraţie pe 22 martie

TVR îşi alege un nou Consiliu de Administraţie pe 22 martie

"Pe data de 23 martie, în cazul Consiliului de Administraţie, care a fost prelungit, expiră termenul de prelungire şi, practic, Televiziunea Română ar rămâne fără conducere. Astăzi (luni – n.r.) s-a hotărât la Birourile Permanente Reunite că, începând de astăzi, se declanşează procedura de numire a noului Consiuliu", a declarat Mircovici, după şedinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere.

Mircovici a mai spus că au fost sesizate toate structurile implicate în alegerea unui nou Consiliu de Administraţie, în 21 martie urmând să fie prezentate rapoartele, iar în 22 martie să aibă loc alegerea noului Consiliu, prin votul plenului reunit.

"Au fost sesizate începând de astăzi Comisiile de cultură, a fost sesizat sindicatul de la TVR, au fost sesizate absolut toate structurile pe care legea prevede că sunt implicate în numirea Consiliului de Administraţie al TVR de aşa natură încât pe 21 să poată fi prezentate rapoartele şi pe 22 martie să poată avea loc alegerea CA al TVR", a mai spus secretarul Camerei.

De asemenea, Mircovici a spus că au existat mai multe discuţii pe tema unei eventuale schimbări a legislaţiei, însă procedura numirii conducerii TVR va avea loc în baza actualei legi.

"Au fost mai multe discuţii, că ce se întâmplă dacă se modifică legea, dacă preşedintele CA va fi separat de directorul general. Noi discutăm pe legea care este în vigoare în momentul de faţă şi această lege care e în vigoare se aplică. Pe data de 22 va avea loc această alegere. Dacă între timp sau mai târziu se vor schimba nişte lucruri în plan legislativ, ne vom adapta toţi schimbărilor legislative", a spus Niculae Mircovici.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici