Aeroportul din Târgu-Mureş va fi reabilitat cu aproape 12 milioane de euro. Activitatea acestuia, oprită din noiembrie 2016

Aeroportul ”Transilvania” Târgu-Mureş va fi reabilitat cu aproape 12 milioane de euro. Între altele, va fi reparată pista de decolare-aterizare şi vor fi refăcute calea de rulare şi platforma de îmbarcare-debarcare.

1783 afișări
Imaginea articolului Aeroportul din Târgu-Mureş va fi reabilitat cu aproape 12 milioane de euro. Activitatea acestuia, oprită din noiembrie 2016

Potrivit unui comunicat transmis joi de Consiliul Judeţean Mureş, pentru reabilitarea aeroportului s-au depus patru oferte.

”În urma verificării şi evaluării celor patru oferte depuse în cadrul procedurii de achiziţie publică având ca obiect <RK suprafeţe de mişcare şi RESA (inclusiv instalaţii aferente )>> – la Aeroportul Transilvania Târgu-Mureş a fost desemnată câştigătoare Asocierea PORR Construct SRL şi Geiger Transilvania SRL. Valoarea de atribuire, în urma ofertei depuse de societatea comercială, este de 53.535.999,28 lei (cu TVA inclus)”, se arată în comunicat.

Ofertanţii au fost anunţaţi joi de rezultatul procedurii, iar aceştia au la dispoziţie zece zile calendaristice pentru depunerea contestaţiilor.

În cazul în care nu vor exista, se va semna contractul.

”Conform documentaţiei tehnice, lucrările prevăzute a fi efectuate vizează: reparaţia pistei de decolare-aterizare, refacerea căii de rulare, racordarea căii de rulare la pistă, refacerea platformei de îmbarcare-debarcare, refacere drum platformă, lucrări de marcare a suprafeţelor de mişcare, lucrări de canalizare pluvială, separator de hidrocarburi, lucrări de balizaj şi instalaţii electrice, lucrări de terasamente”, se mai arată în comunicat.

Lucrările vor trebui efectuate în termen de 108 zile de la data emiterii ordinului de începere.

Aeroportul ”Transilvania” are un terminal în suprafaţă de 2.800 de metri pătraţi, cu opt ghişee check in şi o capacitate de deservire a aerogării de 400 de pasageri pe oră, respectiv 800.000 pe an.

Aria de deservire cuprinde judeţele Mureş, Harghita, Covasna, parţial Bistriţa-Năsăud, Braşov, Suceava şi Sibiu cu o populaţie de aproximativ 2,7 milioane de locuitori.

Activitatea Aeroportului ”Transilvania” este oprită din noiembrie 2016, după ce compania Wizz Air a decis mutarea tuturor curselor pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, din cauza stării pistei de aterizare/decolare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici