Ai un credit în euro? Vei avea o rată mai mare din cauza creşterii Euribor

Luna aceasta majoritatea băncilor fac resetarea periodică a dobânzilor la creditele cu costul legat de indicatorul Euribor, care s-a dublat în ultimul an.

443 afișări
Imaginea articolului Ai un credit în euro? Vei avea o rată mai mare din cauza creşterii Euribor

Ai un credit în euro? Vei avea o rată mai mare din cauza creşterii Euribor (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)

Nivelul Euribor la trei luni (indicatorul de care sunt legate dobânzile la majoritatea creditelor în euro acordate de băncile locale) a crescut cu 0,3 puncte procentuale din martie până în prezent, la 1,43% pe an, ajungând astfel să fie dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Aceasta înseamnă că rata la un credit ipotecar de 50.000 de euro, acordat pe 25 ani la o dobândă efectivă de 8,5% pe an, va creşte la sfârşitul lunii cu 10 euro (40 de lei), până la 390 de euro.

Veştile rele nu se opresc, analiştii estimând că dobânda-cheie la euro va urca la 2% la sfâr­şitul anului, ceea ce ar putea antrena creş­te­rea Euribor peste pragul de 2,25% pe an. Un nivel al Euribor de 2,25% pe an în decembrie ar însemna încă 30 de euro în plus la rata lunară.

Citeşte mai multe despre creşterea Euribor pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici