Autostrada Transilvania: CNAIR a desemnat câştigătorii pentru construcţia a 55 Km

CNAIR a desenat câştigătorii pentru construcţia a 54.9 Km din Autostrada Transilvania - Suplacu de Barcău – Chiribiş şi Chiribiş - Biharia, valoarea contractelor fiind de 144 de milioane de euro.

8580 afișări
Imaginea articolului Autostrada Transilvania: CNAIR a desemnat câştigătorii pentru construcţia a 55 Km

Autostrada Transilvania: CNAIR a desenat câştigătorii pentru construcţia a 55 Km

Asocierea CONSTRUCŢII SA (ROMANIA) - HIDROELEKTRA MEHANIZACIJA D.D. CROATIA a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia Subsecţiunii 3C1: Suplacu de Barcău – Chiribiş.

Lotul cu o lungime de 26,35 km a fost atribuit acestei Asocieri, la o valoare a ofertei de 361.901.913,71 lei fără TVA, echivalentul a 75,7 milioane euro. Pe traseul acestei Subsecţiuni va fi amenajat un nod rutier la km 24+525 şi vor fi construite sau finalizate 19 poduri, pasaje si viaducte.

Potrivit prevederilor contractuale, perioada de proiectare este de 6 luni iar cea de execuţie a lucrărilor este de 18 luni.

Pentru Subsecţiunea 3C2: Chiribiş – Biharia, în lungime de 28,55 km, Comisia de evaluare a desemnat câştigătoare Asocierea TRAMECO SA - VAHOSTAV -SK, a.s. - DRUMURI BIHOR SA - DRUM ASFALT SRL - EAST WATER DRILLINGS SRL.

În cadrul contractului cu o valoare de 326.515.056,68 lei fără TVA, echivalentul a 68,3 milioane euro, Asocierea are la dispoziţie 6 luni pentru activitatea de proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor. De-a lungul traseului acestei subsecţiuni vor fi construite sau finalizate 18 poduri, pasaje şi viaducte.

Ambele asocieri au ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 10 ani.

Procedura de semnare a contractelor va putea fi declanşată după 10 zile, dacă în acest termen legal nu vor fi depuse contestaţii. Însă în situaţia în care vor fi înregistrate contestatii împotriva rezultatului procedurilor, CNAIR SA va trebui sa aştepte solutionarea acestora şi doar după aceea va putea iniţia procedurile de semnare a contractelor.

Ambele Subsecţiuni fac parte din Autostrada Braşov - Tg. Mureş - Cluj - Oradea. Traseul Subsecţiunii 3C1 începe în zona localităţii Marca (intersecţia cu DC95) la km 4+200. La km 6+700 traseul autostrăzii traversează lacul de acumulare Suplacu de Barcău, după care intră în zona campului petrolier unde intersectează, la km 9+000, DJ191B (Suplacu de Barcău-Foglas). În continuare, traseul autostrăzii se îndreapta spre vest, în lungul DN 19B (Suplacu de Barcău- Marghita), la sud de localitatile Dolea şi Margine. La km 22+500, la sud de Abrum, traseul traversează calea ferată Tauteu-Marghita, iar la km 24+300, la sud de Chiribiş, intersectează DJ 191A (Chiribis-Tauteu), unde a fost prevazut un nod rutier pentru legatura cu municipiul Marghita. În continuare, traseul se desfasoară într-o zona de câmpie, în zona Chiraleu şi Sînlazăr, intersectând DN 19E la km 30+480.

Traseul Subsecţiunii 3C2 începe în zona localităţii Sînlazăr (intersecţia cu DN19E), respectiv km 30+550 pe traseul acestei Şubsecţiuni. În continuare traseul se desfasoara într-o zonă de câmpie, între localităţile Mişca şi Chislaz, unde DN19E (Chiribiş - Sălard - Biharia) a fost deviat în lungul autostrăzii, pe o lungime de 4,2 km. Traseul trece apoi la sud de localitatea Poclusa de Barcău, se inscrie în lungul DN 19 E, între localităţile Sarsig şi Hăuceşti şi intersectează DJ 767 (Tiglead - DN19E) la km 39+950. La km 40+980 traseul trece printr-o zonă de aria protejată Fegernic, pe o lungime de circa l00 m, intersectandu-se apoi, la km 41+319, cu drumul comunal DC42. De aici traseul autostrăzii trece la nord de localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersectează cu un drum local (la sud de Sălard) şi continuă spre graniţa romîno-ungară, intersectând DN 19 E, la km 55+100, drum naţional va fi deviat de la traseul existent pe o lungime de 1,8 km.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici