CNAIR anunță miercuri că pe șantierul secțiunii Suplacu de Barcău – Chiribiș, parte a autostrăzii Transilvania (A3), constructorul, Construcții Erbașu, este bine mobilizat în teren cu 540 de muncitori și 305 utilaje.
Progresul fizic este de aproximativ 57%.
În prezent se execută lucrări de săpături, așternere agregate cu lianți hidraulici, stabilizări ale terenului de fundare cu lianți hidraulici și execuție structuri de sprijin pentru piloți forați, execuție piloți forați, armare și cofrare fundații elevații, relocări rețele de apă-canal, electrice și gaz natural.
„Dacă antreprenorul menține aceeași mobilizare și actualul ritm de lucru, în cursul anului 2026 se vor deschide circulației și cei 26,35 km ai acestei secțiuni a autostrăzii Transilvania”, informează CNAIR.
Valoarea contractului este de 884,1 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport (PT).