Banca Naţională cere ca ANPC să nu poată suspenda activitatea de creditare a băncilor

Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan, a declarat, joi, că a primit de la BNR o adresă prin care i se propune abrogarea din OUG 50/2010 a textului care dă posibilitatea ANPC să suspende activitatea de creditare a unei bănci.

24 afișări
Imaginea articolului Banca Naţională cere ca ANPC să nu poată suspenda activitatea de creditare a băncilor

Banca Naţională cere ca ANPC să nu poată suspenda activitatea de creditare a băncilor (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)

"Am primit de la BNR această solicitare. BNR spune că este singura chestiune pe care a reţinut-o misiunea FMI, solicitând eliminarea din textul legii a prevederii care dă competenţe ANPC să suspende autorizaţiile de creditare ale instituţiilor de credit", a spus Viorel Ştefan.

El a arătat că nu este convins că soluţia pe care o propune BNR este completă, în condiţiile în care banca centrală propune abrogarea textului şi nu reformularea acestuia.

Viorel Ştefan a arătat că, în opinia sa, nu abrogarea textului este soluţia corectă, ci introducerea unui alt text care să dea o soluţie pentru situaţia în care un inspector ANPC constată că pe piaţa bancară există un produs neconform cu legea.

"Soluţia viabilă ar fi ca ANPC să aibă competenţa de a suspenda comercializarea acelui produs neconform cu legea şi a aduce la cunoştinţa BNR, urmând ca BNR să aibă ultimul cuvânt. Dacă BNR spune că ANPC nu are dreptate, atunci se ridică suspendarea şi banca continuă să comercializeze produsul. Dacă BNR confirmă soluţia ANPC, atunci apare o interdicţie a produsului definitivă şi o obligaţie în contul băncilor de a retrage din toată piaţa şi produsele vândute anterior", a spus Viorel Ştefan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici