Băsescu: Subiectul Roşia Montana va fi discutat în CSAT, "cu expertiza pe masă"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la OTV, că subiectul legat de proiectul minier de la Roşia Montană va fi discutat în CSAT, "cu expertiza pe masă", precizând că sunt aşteptate rezultatele acestei expertize.

Băsescu: Subiectul Roşia Montana va fi discutat în CSAT, "cu expertiza pe masă" (Imagine: Luiza Puiu/Mediafax Foto)

"Aştept rezultatele expertizei. În orice caz, nu eu voi fi cel care ia decizia. Subiectul va fi în CSAT, cu expertiza pe masă", a spus el, răspunzând unei întrebări.

Guvernul va solicita acordul Comisiei Europene pentru derularea proiectului Roşia Montană, principala problemă fiind legată de utilizarea cianurilor în exploatarea minieră, au declarat, în urmă cu o săptămână, agenţiei MEDIAFAX, surse oficiale.

"Exploatarea cu cianuri este principala problemă legată de acest program. Derularea proiectului depinde de acordul Comisiei Europene", au arătat sursele citate.

Programul de guvernare al viitorului Cabinet prevede reevaluarea proiectului Roşia Montană, dar pe baza unor expertize interne şi internaţionale, concomitent cu realizarea unei strategii naţionale pentru valorificarea resurselor minerale non-energetice.

Compania canadiană Gabriel Resources deţine 80% din capitalul social al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), în timp ce statul român controlează 19,3% din acţiuni, prin compania Minvest Deva, iar alţi acţionari cumulează 0,7% din titluri. Reprezentanţii RMGC au arătat în luna octombrie că este în derulare o majorare de capital social cu 597,6 milioane de lei, de la 14,99 milioane lei la 612,6 milioane de lei, operaţiune în urma căreia toţi acţionarii îşi vor menţine participaţiile.

Proiectul minier de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni, este unul controversat, contestatarii invocând în special problemele de mediu care ar urma să fie provocate de această investiţie.



comentează şi tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
BĂSESCU ROŞIA MONTANA ,
rosia montana csat ,
rosia montana expertiza
COMENTARII
  • Stefana Bianu 3 feb 2010

    CSATul ar trebui sa desecretizeze contractul de concesiune & clauzele lui pt a se vedea sub lupa, cine sunt adevaratii beneficiari ai acestui proiect devastator!

    Apoi Procuratura se poate auto-sesiza!?

    10 ani * zonei a pauperizata artificial ca sa-si vanda proprietatile! Unde sunt fondurile UE si Guvernamentale pt o adevarata Dezvoltare Durabila?

    Si despre ce "specialisti romani si straini" vorbeste Presedintele Tarii, cei angajati sau fosti angajati de companie ? independenti????????

  • Dan 16 ian 2010

    Acesta ne este un comentariu propriu-zis ci o observatie minora. De oricite ori apare un articol despre Rosia Montana acesta este ilustrat cu poze de la ROSIA POIENI. Adevarat ca sunt tot exploatari la suprafata, ca incep tot cu Rosia, ca sunt aproape una de alta, dar aici se opresc asemanarile. ROSIA POIENI este o cariera care exploateaza un zacamint sarac de cupru si este de aproximativ zece ori mai mare decit va fi vreodata cea mai mare cariera de la Rosia Montana.

  • George 2 ian 2010

    http://csat.presidency.ro/?pag=41
    Uite Basescule, de pe site-ul tau. Arata-mi si mie in legea LEGEA nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, ce articol iti da tie cadrul legal sa iei o asemenea decizie in CSAT.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa