Berlusconi: South Stream e o garanţie că ţări ca România şi Italia nu vor rămâne în întuneric şi frig

Conducta South Stream este o garanţie că ţări importante precum România, Bulgaria sau Italia nu vor rămâne în întuneric şi frig, a declarat luni premierul italian Silvio Berlusconi, după o întrevedere cu şeful executivului de la Moscova, Vladimir Putin.

23 afișări
Imaginea articolului Berlusconi: South Stream e o garanţie că ţări ca România şi Italia nu vor rămâne în întuneric şi frig

Berlusconi: South Stream e o garanţie că ţări ca România şi Italia nu vor rămâne în întuneric şi frig (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Proiectul South Stream este dezvoltat de grupul rus Gazprom şi cel italian Eni.

"Gazoductul va permite aprovizionarea cu gaze din Rusia atunci când există întreruperi, aşa cum a fost, din păcate, cu ceva timp în urmă din cauza unor dificultăţi apărute în Ucraina, ţară în care nu există stabilitate politică astfel încât să fim calmi", a spus Berlusconi, citat de agenţia italiană de presă Apcom.

Berlusconi a subliniat că Rusia asigură 30% din totalul imoporturilor Italiei de gaze naturale şi 25% din cele de petrol.

"Furnizorul rus este pentru noi extrem de important", a spus premeirul italian.

Printre subiectele abordate de cei doi lideri politici în timpul întrevederii s-a numărat şi posibilitatea colaborării între Gazprom şi Eni pentru proiecte din afara Europei.

Companiile italiene au primit contracte în valoare de două miliarde de dolari pentru construcţia gazoductului Nord Stream, a declarat premierul rus Vladimir Putin, luni, în timpul vizitei din Italia, transmite RIA Novosti.

"Companiile italiene care participă la construcţia gazoductului pe sub Marea Baltică au primit contracte de două miliarde de dolari pentru un proiect în cadrul Nord Stream, iar aceasta nu va fi tot", a spus el.

Sumele pentru contracte viitoare vor creşte, ca urmare a implementării unor proiecte ca South Stream.

Gazoducutul Nord Stream, care va lega Rusia de Germania, pe sub Marea Baltică, urmează să fie dat în folosinţă în 2011, având o capacitate de 51 de miliarde de metri cubi degaze naturale anual.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici