Boc cere o nouă licitaţie la autostrada Comarnic-Braşov

Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor ca până în martie să finalizeze lista proiectelor pe care le vor derula în regim de parteneriat public-privat, precizând că se referă prin această solicitare în principal la domeniul transporturilor, pentru reluarea construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov.

98 afișări
Imaginea articolului Boc cere o nouă licitaţie la autostrada Comarnic-Braşov

Boc cere o nouă licitaţie la autostrada Comarnic-Braşov (Imagine: Raul Ştef/Mediafax Foto)

El a mai afirmat, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că proiecte în regim de parteneriat public-privat (PPP) pot fi iniţiate şi în agricultură, sănătate, energie.

Ministerul Transporturilor a anunţat, în luna septembrie 2010, vrea să scoată din nou la licitaţie, în 2011, construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, în regim de concesiune, după ce, în luna aprilie, în urma licitaţiei, câştigătorii au renunţat la proiect din lipsă de fonduri.

Consorţiul Vinci (Franţa) - Aktor (Grecia) a anunţat în luna aprilie că a renunţat, prin denunţarea unilaterală, la contractul de construcţie în concesiune, în valoare de 1,5 miliarde euro, a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov.

Potrivit grupului Ellaktor, din care face parte compania de construcţii Aktor, contractul a fost anulat deoarece statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a condus la imposibilitatea de a obţine finanţare.

Tronsonul de autostradă avea ca termen de realizare anul 2014. După finalizarea lucrărilor, statul român ar fi plătit în 26 de ani, în total 4,8 miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici