Borza: Vom folosi contestaţia în anulare pentru a scoate Hidroelectrica din insolvenţă

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, va folosi contestaţia în anulare în instanţă pentru a obţine ieşirea companiei din insolvenţă, însă doar după ce Curtea de Apel va prezenta motivarea hotărârii, a declarat agenţiei MEDIAFAX avocatul Remus Borza, proprietarul Euro Insol.

763 afișări
Imaginea articolului Borza: Vom folosi contestaţia în anulare pentru a scoate Hidroelectrica din insolvenţă

Remus Borza (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Vom folosi contestaţia în anulare la Curtea de Apel, care este calea pe care o au la îndemână creditorii. Aceştia nu au fost citaţi de Curtea de Apel la termenul de marţi. Adevăraţii creditori ai Hidroelectrica sunt 12 bănci, care însă nu au fost citate. Instanţa a spus că nu a fost nevoie să fie citate", a precizat Borza.

Adunarea Generală a Acţionarilor a Hidroelectrica l-a numit vineri ca administrator special al companiei pe Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei Privatizare din Departamentul pentru Energie, potrivit unui comunicat al companiei de stat.

Printre atribuţiile administratorului special se numără şi propunerea unui plan de reorganizare a companiei aflată în insolvenţă.

"Împreună cu administratorul judiciar, Euro Insol, vom relua etapa finală a ieşirii din insolvenţă şi, în acelaşi timp, vom pregăti societatea pentru reluarea cu succes a procesului de listare la bursă (programat pentru luna iunie - n.r.). În pofida momentelor mai grele prin care trece, Hidroelectrica are o poziţie financiară solidă, active importante şi valoroase şi rezultate foarte bune în ultimul bilanţ, ceea ce mă îndreptăţeste să asigur că societatea va rămâne integral în proprietatea celor doi acţionari, statul român şi Fondul Proprietatea", a declarat Dumitraşcu în comunicat.

Potrivit lui Borza, Hidroelectrica a înregistrat anul trecut un profit brut de 900 milioane de lei şi o cifră de afaceri de circa 3 miliarde de lei.

Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis recursurile formulate de traderii de energie Alpiq, Energy Holding şi EFT, dar şi de Andritz Hydro, Alro, Elsid Titu şi Direcţia Venituri Buget Local Sector 2.

Astfel, Curtea de Apel a admis recursul formulat de Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, Energy Holding, EFT AG, EFT România, Andritz Hydro şi Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 împotriva sentinţei Tribunalui Bucureşti din 26 iunie 2013 prin care a fost închisă procedura de insolvenţă a Hidroelectrica şi a trimis cauza spre rejudecare, potrivit datelor Fondului Proprietatea, acţionar minoritar al producătorului de energie.

Totodată, instanţa a admis şi recursul înaintat de Alpiq RomIndustries privind denunţarea unilaterală a contractului de vânzare - cumpărare energie.

Alro Slatina, Elsid Titu şi Alpiq RomIndustries au câştigat recursul privind tabelul preliminar al creditorilor, astfel că Tribunalul Bucureşti va judeca şi această cauză.

Alro a avut câştig de cauză şi în dosarul privind măsura de aplicare a clauzei de forţă majoră, Curtea de Apel trimiţând şi acest dosar spre rejudecare la Tribulaul Bucureşti. Hidroelectrica a activat în 2011 şi 2012 de două ori clauza de forţă majoră, ca urmare a secetei care a dus la scăderea debitelor râurilor.

Curtea de Apel Bucureşti a admis şi recursul firmelor Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustrie privind opoziţia deschiderii procedurii reorganizării şi a trimis cauza spre rejudecare.

Administratorul judiciar al Hidrolectrica, firma Euro Insol, a denunţat în vara lui 2012 contractele de furnizare a energiei încheiate cu Alpiq RomIndustries şi Alpiq RomEnergie, firme din grupul elveţian Alpiq, Energy Holding, EFT România şi EFT AG (Elveţia).

Borza afirma în septembrie 2012 că valoarea sumelor cu care au dorit să se înscrie aşa-zişii "băieţii deştepţi" în tabelul preliminar al creditorilor Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, se ridică la 870,5 milioane lei, pretenţiile fiind respinse de administratorul judiciar.

Singurul trader de energie care a solicitat despăgubiri ca urmare a denunţării contractelor bilaterale a fost Alpiq Romindustries, care a cerut 527,7 milioane de lei, spunea Borza.

El menţiona că restul firmelor au cerut despăgubiri pentru beneficii nerealizate în perioada în care Hidroelectrica a activat clauza de forţă majoră din cauza secetei.

În ianuarie 2013, Euro Insol a denunţat actele adiţionale la un contract de 71,5 milioane de euro încheiat între Hidroelectrica Andritz Hydro din Austria pentru retehnologizarea hidrocentralei Gogoşu de pe Dunăre.

Hidrolectrica s-a aflat în insolvenţă în perioada iunie 2012 - iunie 2013, principalul motiv fiind vânzarea energiei la preţuri sub nivelul pieţei prin contracte preferenţiale încheiate cu "băieţii deştepţi" din energie.

Euro Insol a arătat, într-un raport privind cauzele insolvenţei companiei de stat, că acordurile bilaterale de vânzare a energiei au generat pierderi de 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012, din cauza preţurilor mici la care beneficiarii au cumpărat electricitatea.

Statul controlează 80,05% din capitalul Hidroelectrica, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 19,94%.

Hidroelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici