BREXIT: Incertitudinile persistă în Uniunea Europeană şi în Marea Britanie/ Guvernul Theresa May, în impas. Pierderile sunt URIAŞE

Starea de incertitudine persistă în Uniunea Europeană şi în Marea Britanie din cauza Brexit, în contextul în care Guvernul Theresa May este în impas asupra modului în care se va derula ieşirea din Blocul comunitar.

5589 afișări
Imaginea articolului BREXIT: Incertitudinile persistă în Uniunea Europeană şi în Marea Britanie/ Guvernul Theresa May, în impas. Pierderile sunt URIAŞE

Criza Brexit: Incertitudinile persistă în Uniunea Europeană şi în Marea Britanie/ Guvernul Theresa May, în impas. Pierderile sunt URIAŞE

Ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, a admis recent că Brexitul reprezintă principala cauză a reducerii perspectivelor investiţiilor economice, argumentând însă că amânarea ieşirii Marii Britanii din UE este considerată de companii o opţiune bună. "În mod clar, faptul că perspectivele investiţiilor economice sunt în scădere faţă de ceea ce aşteptam are ca motiv principal incertitudinea generată de procedura în curs pentru stabilirea modului ieşirii din Uniunea Europeană", a declarat Philip Hammond în Camera Comunelor, conform agenţiei de presă Reuters. Philip Hammond a ratat obiectivul de reducere a deficitului bugetar în anul financiar 2018/2019.

Potrivit unei analize a companiei americane de investiţii Goldman Sachs, criza Brexit a generat, începând de la referendumul din 2016, pierderi economice de 600 de milioane de lire sterline (693 milioane euro) pe săptămână pentru Marea Britanie. În plus, PIB-ul Marii Britanii a scăzut cu 2,5% în ultimii doi ani şi jumătate.

Guvernul Franţei a transmis în urmă cu câteva zile că există o "incertitudine semnificativă" legată de participarea sau nu a Marii Britanii la scrutinul europarlamentar. "Trebuie să fim pregătiţi pentru orice eventualitate", a declarat Sibeth Ndiaye, un purtător de cuvânt al Guvernului de la Paris, conform cotidianului Le Figaro. Guvernul Franţei elaborează un proiect de lege pentru a răspunde incertitudinii referitoare la prezenţa sau nu a reprezentanţilor britanici în viitoarea legislatură europeană.

Frans Timmermans a îndemnat Marea Britanie să anuleze retragerea din Uniunea Europeană

 

Marea Britanie ar trebui să folosească următoarele luni pentru a regândi decizia de ieşire din Uniunea Europeană, a afirmat recent prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, candidat la postul de preşedinte al CE. "În mod absolut, eu sper că Marea Britanie va rămâne în UE", a declarat Frans Timmermans, candidatul Partidului Socialiştilor Europeni (PSE, centru-stânga) la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, în cadrul primei dezbateri electorale cu principalul adversar politic, Manfred Weber, din cadrul Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta).

"Sper că actuala perioadă de amânare (a Brexit -n.red) va fi folosită de Marea Britanie pentru a se calma şi a regândi puţin lucrurile, poate ca politicienii să fie mai responsabili cu promisiunile pe care le fac, iar apoi să reanalizeze problema spre sfârşitul anului. Cine ştie ce s-ar putea schimba între timp", a afirmat Timmermans în cursul dezbaterii organizate de postul France 24.

Sondajele de opinie arată că mulţi britanici şi-au schimbat opiniile şi preferă acum rămânerea ţării în Uniunea Europeană, după ce referendumul din 2016 a decis Brexitul cu un raport de 52% la 48%.

Uniunea Europeană a acceptat amânarea Brexit până pe 31 octombrie

 

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. În cazul în care Marea Britanie nu va decide ieşirea din UE până la alegerile europarlamentare programate în mai, va trebui să participe la scrutin. Liderii Uniunii Europene au semnalat că Marea Britanie va fi exclusă pe 1 iunie în cazul în care Camera Comunelor nu aprobă Acordul Brexit şi refuză participarea la scrutinul europarlamentar.

Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici