Buffett: Sistemul euro are un defect major, care nu va fi corectat doar prin cuvinte

Miliardarul american Warren Buffett a declarat luni, în Japonia, că criza datoriilor de stat a dezvăluit "un defect major" în sistemul euro, care nu va putea fi corectat "prin cuvinte".

1068 afișări
Imaginea articolului Buffett: Sistemul euro are un defect major, care nu va fi corectat doar prin cuvinte

Warren Buffett (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este un defect major în sistemul euro (...) Ştiu că sistemul, aşa cum este construit în prezent, are un defect major care nu va fi corectat doar prin cuvinte", a declarat Buffett la CNBC în timpul primei sale vizite în Japonia.

Miliardarul a afirmat că nu ştie cum se va termina criza datoriilor de stat din zona euro, însă a notat că există oportunităţi bune de achiziţie în rândul companiilor europene, datorită preţurilor reduse ale acţiunilor.

"Nu pe piaţa obligaţiunilor, ci pe piaţa acţiunilor şi capitalului, există oportunităţi. Pot număra o duzină de acţiuni europene atractive, acţiuni care îmi plac şi companii minunate. Am cumpărat Tesco mai demult (Buffett controlează o participaţie minoritară la retailerul britanic - n..r). Aş putea cumpăra mai multe acţiuni la companie, dacă preţul ar scădea", a arătat el.

Buffett a mai spus că există oportunităţi de investiţie în Japonia şi nu s-a arătat descurajat de cutremurul devastator din luna martie sau de scandalul de proporţii de la grupul Olympus.

"Olympus nu îmi schimbă părerea despre investiţiile în Japonia", a arătat el, făcând referire la scandalul de corupţie şi contabilitate de la companie.

Olympus a dezvăluit recent că a ascuns pierderi prin inginerii financiare şi de contabilitate, scandalul care a cuprins compania şi bursa de la Tokyo afectând credibilitatea standardelor de guvernanţă corporatistă din Japonia. Situaţia a degenerat în anchete ample în Japonia, SUA şi Marea Britanie, fiind investigate inclusiv posibile legături cu crima organizată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici