Bursa de la Budapesta s-a prăbuşit din cauza temerilor că Ungaria este în situaţia Greciei

Bursa de la Budapesta, forintul şi obligaţiunile ungare s-au prăbuşit, vineri, după ce un purtător de cuvânt al premierului a afirmat că declaraţiile privind o situaţie similară a ţării cu cea a Greciei nu sunt exagerate.

45 afișări
Imaginea articolului Bursa de la Budapesta s-a prăbuşit din cauza temerilor că Ungaria este în situaţia Greciei

Bursa de la Budapesta s-a prăbuşit din cauza temerilor că Ungaria este în situaţia Greciei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acţiunile OTP Bank, cea mai mare instituţie de credit a ţării, au scăzut cu 14%. La ora 16:10 (17:10 ora României), bursa de la Budapesta se afla în scădere cu 4,76%.

Guvernul a anunţat, anterior, că va prezenta în scurt timp un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor economice, după ce va publica în weekend, sau la începutul săptămânii următoare, date "reale" privind situaţia bugetului pentru acest an.

Planurile şi comentariile liderilor de la Budapesta au produs confuzie pe pieţele financiare, iar investitorii au cerut clarificarea acestora.

Vicepreşedintele Fidesz, Lajos Kosa, a afirmat joi într-o conferinţă pe teme economice organizată de un cotidian ungar, că noul guvern Fidesz, care a preluat puterea la 29 mai, a găsit finanţele ţării într-o situaţie mult mai gravă decât se aştepta, iar şansele ca ţara să evite soarta Greciei sunt mici.

Forintul ungar a scăzut vineri cu 2% în raport cu euro, la 289,8 forinţi/euro, minimul ultimului an, înainte de a-şi reveni uşor.

Totodată, costurile pentru asigurarea datoriilor statului ungar (credit defaultr swaps - CDS) au crescut vineri cu un punct procentual, la 4,3%, în timp ce randamentele cerute pentru titluri au urcat cu 0,4-0,7 puncte procentuale.

"În acest moment nu ştim cât de severă este situaţia. Cel mai negativ aspect este, în opinia noastră, modul guvernului de a comunica, iar acesta ar putea cauza în continuare panică", potrivit unei note a Nordea Bank.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici