Bursa începe anul pe roşu şi cu rulaje mici. Cât a scăzut indicele BET în prima şedinţă din 2020

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început noul an în scădere, toţi cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti marcând deprecieri în prima şedinţă din 2020. Indicele BET a marcat o pierdere de 0,56% vineri, pe fondul contagiunii din pieţele externe.

351 afișări
Imaginea articolului Bursa începe anul pe roşu şi cu rulaje mici. Cât a scăzut indicele BET în prima şedinţă din 2020

Bursa începe anul pe roşu şi cu rulaje mici. Cât a scăzut indicele BET în prima şedinţă din 2020

Ziua de vineri a fost una în general negativă pentru pieţele bursiere din lume, tendinţa fiind una de depreciere atât în Europa, cât şi pe Wall Street, în contextul în care investitorii s-au speriat de o posibilă amplificare a tensiunilor geopolitice între Statele Unite şi Iran. Bursa locală nu a scăpat, contagiunea atingând şi cotaţiile de la Bucureşti.

Activitatea de tranzacţionare de vineri a fost totuşi modestă, în ton cu rulajele din ultimele câteva luni. Lichiditatea în prima zi din an a fost de doar 17,62 milioane de lei (3,68 milioane de euro).

Din cadrul indicelui BET, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de: Electrica (EL) plus 1,41% şi Sphera Franchise Group (SFG) plus 1,06%. La polul opus stau majoritatea titlurilor din BET, din care ies în evidenţă titlurile MedLife (M), cu o scădere de 2,06% şi BRD, care au pierdut 1,52%.

Titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au scăzut 0,83%, au ocupat prima poziţie în topul celor mai tranzacţionaţi emitenţi, cu schimburi în valoare de 6,31 milioane de lei. Titlurile FP sunt urmate în clasamentul rulajelor de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au scăzut cu 0,39% pe fondul unui rulaj de 2,83 milioane de lei, şi Romgaz (SNG), care au pierdut 0,67% pe tranzacţii în sumă de aproape 1,1 milioane de lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici