Comisionul de administrare pentru credite ar putea fi limitat la cel de administrare cont curent

Valoarea comisionului de administrare a creditului nu poate fi mai mare decât cea a comisionului de administrare a contului curent aplicat de către instituţia de credit, potrivit unui amendament la OUG 50 votat de deputaţii din Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci.

852 afișări
Imaginea articolului Comisionul de administrare pentru credite ar putea fi limitat la cel de administrare cont curent

Comisionul de administrare pentru credite ar putea fi limitat la cel de administrare cont curent (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)

"Costurile aferente comsionului de administrare nu le sunt aplicabile obligaţiile prevăzute la alin. (1), lit. (a) costurile aferente comisionului de administrare, fie a contului curent, fie a creditului trebuie să corespundă costurilor efective ale creditorului, să se limiteze la acoperirea acestora şi să nu conducă la obţinerea de venituri suplimentare pentru acesta. Valoarea comisionului de administrare a creditului nu poate fi mai mare decât valoarea comisionului de administrare aplicabilă contului curent, de către creditor", se arată în amendamentul adus de grupul clienţilor nemulţumiţi la aliniatul 2 al articolului 35 al OUG 50.

Potrivit motivării scrise a amendamentului, acesta aduce clarificări privind modul de alegere între comisionul de administrare credit şi comisionul de administrare cont curent.

În prezent ordonanţa privind creditele populaţiei nu stabileşte clar când trebuie perceput unul dintre cele două comisioane, lăsând loc interpretărilor.

"În acest fel, se elimină posibilitatea de interpretare abuzivă din partea unor creditori, care, aşa cum reiese din practică, de multe ori înţeleg să perceapă un comision de administrare a creditului disproporţionat în raport cu cheltuielile efective ce îi sunt prilejuite. De asemenea, se elimină posibilele discriminări între clienţii aceleiaşi bănci sau ai unei bănci diferite", potrivit motivaţiei amendamentului.

Silviu Adăscăliţei, reprezentantul grupului clienţilor nemulţumiţi, a precizat că se vede din practica curentă a băncilor că nivelul comisionului de administrare poate atinge şi 30% din nivelul costurilor suportate de client.

Totodată, preşedintele ARB, Radu Gheţea, a arătat că în prezent un cont curent este diferit de un cont de credit şi, în contextul în care ordonanţa nu permite modificarea comisionelor deja utilizate, ar trebui să se stabilească ce se întâmplă cu acele comisioane vechi, care au fost practicate legal de către bănci.

Iniţial, aliniatul 2 al articolului 35 din OUG 50 prevedea: "costurile aferente contului curent nu le sunt aplicabile obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. (a). Costurile aferente contului curent trebuie să corespundă costurilor efective ale creditorului, să se limiteze la acoperirea acestora şi să nu conducă la obţinerea de venituri suplimentare pentru acesta".

În luna iunie, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă 50/2010, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune în legislaţia românească Directiva Europeană 48/CE/2008, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent, la care se adaugă o marjă fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial.

Totuşi, ANPC a extins prevederile directivei europene astfel încât noile reglementări să se aplice şi contractelor de creditare aflate în vigoare, ceea ce a obligat băncile să modifice un număr foarte mare de contracte încheiate cu clienţii.

OUG 50/2010 a fost votată de Senat în forma aprobată de Guvern încă din luna iunie şi se află în prezent la avizare în Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor, cameră decizională.

Comisia Europeană a solicitat autorităţilor române la finele lunii septembrie să prezinte clarificări după ce a primit mai multe plângeri privind transpunerea prevederilor directivei europene în legislaţia naţională prin OUG 50/2010, iar răspunsul României ar fi trebuit transmis în termen de o lună de la data scrisorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici