Contestaţiile privind primul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, respinse. Contractul poate fi semnat

Instanţa a respins plângerile depuse împotriva rezultatului procedurii de atribuire a lucrărilor de construcţie a tronsonului de autostradă Nădlac-Arad, lot 1, astfel că autorităţile pot semna contractul cu asocierea Astaldi - MaxBoegl, câştigătoarea licitaţiei CNADNR, potrivit Boştină şi Asociaţii.

11974 afișări
Imaginea articolului Contestaţiile privind primul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, respinse. Contractul poate fi semnat

Contestaţiile privind primul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, respinse. Contractul poate fi semnat (Imagine: Marian Buga/Mediafax Foto)

"În acest moment nu mai există niciun impediment legal pentru ca autorităţile să nu poată semna contractul cu asocierea Astaldi Sp.A.-MaxBoegl, desemnată câştigătoare a licitaţiei derulate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR)", se arată într-un comunicat al casei de avocatură, care a reprezentat consorţiul în acest proces.

Curtea de Apel Bucureşti a respins joi ca nefondată plângerea împotriva rezultatului procedurii de atribuire, formulată de asocierea Porr Construct SRL- Porr BAU GmbH. Hotărârea este irevocabilă.

De asemenea, pe 4 noiembrie Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată, tot printr-o hotărâre irevocabilă, plângerea împotriva rezultatului procedurii de atribuire formulată de asocierea CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara -Societatea de Construcţii în Transporturi - Luca Way.

"Anterior, contestaţiile formulate de cei doi ofertanţi nemulţumiţi de rezultatul procedurii de atribuire au fost respinse de CNSC prin decizia 3388/3524/3600 din 20.09.2013, casa noastră de avocatură asigurând asistenţa şi reprezentarea şi cu acea ocazie", a declarat în comunicat Mihai Marian, avocat partener în cadrul Boştină şi Asociaţii, coordonatorul ariei de practică "Infrastructură".

Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno - portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit constructorului austriac Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

CNADNR a reziliat însă, anul trecut, contractul pentru primul tronson, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, iar în acest a reziliat şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2, după falimentul Alpine Bau.

Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie iniţial fiind de un an şi jumătate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici