Datoria externă totală a României s-a majorat cu 6 mld. euro în primele şapte luni din an. La cât a ajuns

Datoria externă totală a României, publică şi privată, a crescut în perioada ianuarie-iulie 2021 cu 6,05 mld. euro, la un total de 131,98 miliarde euro, din care datoria publică directă a fost de 60,2 miliarde euro, în creştere cu 2,94 mld. euro faţă de finalul anului trecut, când a înregistrat valoarea de 57,3 miliarde euro, arată datele publicate luni de BNR.

4502 afișări
Imaginea articolului Datoria externă totală a României s-a majorat cu 6 mld. euro în primele şapte luni din an. La cât a ajuns

Datoria externă totală a României, publică şi privată, a crescut în perioada ianuarie-iulie 2021 cu 6,05 mld. euro, la un total de 131,98 miliarde euro, din care datoria publică directă a fost de 60,2 miliarde euro, în creştere cu 2,94 mld. euro faţă de finalul anului trecut, când a înregistrat valoarea de 57,3 miliarde euro, arată datele publicate luni de BNR.

Din volumul total, datoria externă pe termen lung a însumat 95,9 mld.euro la 31 mai 2021, adică 72,7% din totalul datoriei externe, în creştere cu 3,3% faţă de 31 decembrie 2020, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 36,05 mld. euro, respectiv 27,3% din totalul datoriei externe, în creştere cu 8,9% faţă de finalul anului trecut.

La 31 iulie 2021, datoria negarantată public, deţinută practic de bănci şi companii, a atins valoarea de 34,3 miliarde euro, în creştere faţă de nivelul de 34,1 mld. euro înregistrat la 31 decembrie 2020, din care 297 mil. euro erau depozitele nerezidenţilor (depozite care sunt asimilate datoriei).

În perioada ianuarie-iulie 2021, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17% comparativ cu 20,1% în anul 2020.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 iulie 2021 a fost de 4,9 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Datele BNR mai arată că gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2021 a fost de 84,8%, comparativ cu 90,7% la 31 decembrie 2020.

 

 


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici