EvoMAG intră pe piaţa asigurărilor şi estimează vânzarea a 10.000 de poliţe de asigurare într-un an

Magazinul online evoMAG intră pe piaţa asigurărilor şi estimează vânzarea a 10.000 de poliţe într-un an, pentru început punând la dispoziţie clienţilor poliţe de asigurare RCA, urmând ca în lunile viitoare să ofere acestora asigurări de călătorie şi de locuinţe, atată un comunicat transmis marţi.

146 afișări
Imaginea articolului EvoMAG intră pe piaţa asigurărilor şi estimează vânzarea a 10.000 de poliţe de asigurare într-un an

EvoMAG intră pe piaţa asigurărilor şi estimează vânzarea a 10.000 de poliţe de asigurare într-un an

Compania oferă poliţe de la opt asiguratori: Allianz Ţiriac Asigurări, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group, Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance, Euroins România Asigurare – Reasigurare, Generali România Asigurare Reasigurare, Groupama Asigurări, Omniasig Vienna Insurance Group şi Uniqa Asigurări.

Livrarea poliţelor RCA se va efectua în mod gratuit, în cel mult 48 de ore de la plasarea comenzii. În cazul în care clienţii optează pentru plata online, poliţa de asigurare intră în vigoare începând de a doua zi. În cazul plăţii ramburs, poliţa de asigurare va intra în vigoare după 5 zile, informează evoMAG.

Noua gamă de produse şi servicii din oferta evoMAG este dezvoltată în parteneriat cu Destine Broker de Asigurare.

evoMAG este un magazin online din România care comercializează peste 170.000 de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, auto, de îngrijire personală, sport & fitness, asigurări şi altele, care a realizat, anul trecut, o cifră de afaceri de aproximativ 22 de milioane de euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici