Autoritatea de Management (AM) a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) ar putea transmite Comisiei Europene pentru decontare, facturi în valoare de circa 500 de milioane de euro. Însă, acest lucru se va putea face abia după acreditarea AM, facturile putând ajunge la Bruxelles abia spre sfârşitul anului, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.
Acestea au arătat că există riscul ca, spre sfârşit de an, Comisia Europeană să nu mai dispună de bani pentru a face deconturile către statele membre.
“Vorbim despre o sumă de 500 de milioane de euro care ar trebui să fie decontată doar pentru POIM. Însă, până în prezent, România nu are acreditată nici o Autoritate de Management. Au fost trimise la Autoritatea de Audit pachetele pentru acreditarea acestora, mai puţin pentru Programul Operaţional Competitivitate şi pentru Programul Operaţional Capital Uman. Însă, cu siguranţă, că pe anumite programe operaţionale, unde există riscuri, reprezentanţii Comisiei Europene să vină să facă verificări în România. Acest lucru ar putea face ca AM-urile să fie acreditate undeva în toamnă, în septembrie, iar facturile să ajungă la Bruxelles în ultima parte a acestui an”, au arătat sursele guvernamentale.
Aceleaşi surse au reamintit că, în anii trecuţi, spre sfârşitul anului, Comisia Europeană (CE) nu a mai dispus de fonduri pentru a deconta facturile venite din statele membre, pentru proiectele finanţate cu fonduri europene, ajungându-se astfel la un blocaj. Ţările comunitare s-au văzut nevoite să prelungească perioada de creditare pentru sumele cheltuite aferente acestor proiecte, sume ce pot atinge miliarde de euro pentru un stat membru.
Reamintim că, într-un interviu acordat MEDIAFAX, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, declara în legătură cu riscul de a depăşi deficitul de 3% din PIB, că are emoţii în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. “Singurele emoţii le am la capitolul absorbţie fonduri europene. Vorbim despre 22 de miliarde de euro. Am preluat un sistem de gestiune defect. Abia spre jumătatea anului putem acredita sistemul informatic de decont cu CE. Însă, în buget am prevăzut banii necesari astfel încât să nu se blocheze proiectele cu finanţare europeană”, recunoştea ministrul Finanţelor.
Citeşte şi: Creşterea numărului de salariaţi ar putea salva bugetul la limită pentru 2017. SOLUŢIILE pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 3% din PIB
Citeşte şi: La Bursa Română de Mărfuri s-au tranzacţionat gaze în primul trimestru cât dublul întregului an 2016
Citeşte şi: Grupul austriac OMV, proprietarul Petrom, cheamă în judecată statul român şi cere rambursarea unor cheltuieli de 34 de milioane de euro
Citeşte şi: Ministrul Transporturilor: TERMEN de finalizare pentru loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş-Turda, luna decembrie/ Întrebat de o posibilă REMANIERE: Nu mă simt vizat de nimic