Finnair anulează zborurile către şi dinspre România. Compania: Cursele nu erau profitabile

Zborurile directe ale Finnair către România vor înceta începând din data de 29 octombrie, a declarat luni pentru MEDIAFAX Laura Varga, ofiţer de presă al companiei, ea precizând că decizia a fost luată deoarece cursa era considerată neprofitabilă.

889 afișări
Imaginea articolului Finnair anulează zborurile către şi dinspre România. Compania: Cursele nu erau profitabile

Finnair (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Finnair a anulat pe perioadă nedeterminată cursa directă către Bucureşti.

"Compania analizează în permanenţă noi oportunităţi. În acest caz, am decis să anulăm deoarece nu era o cursă profitabilă", a spus Laura Varga.

Întrebată dacă mai sunt şi alte curse ale companiei Finnair care urmează să fie întrerupte din aceleaşi raţiuni, ofiţerul de presă a precizat că nu poate oferi astfel de informaţii.

În schimb, ea a spus că Finnair a înfiinţat recent o linie directă către Croaţia.

Iniţial, informaţia privind întreruperea curselor Finnair către Bucureşti a fost difuzată de RFI, care cita surse apropiate companiei potrivit cărora aceste zboruri făceau parte din strategia companiei pe Asia.

Săptămânal, zece curse dus-întors făceau legătura între Bucureşti şi Helsinki, a mai scris RFI, amintind că statul finlandez deţine 57% din compania Finnair.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici