FMI cere o nouă formulă de calcul pentru preţurile gazelor naturale şi energiei electrice

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut marţi, într-o întâlnire cu ministrul Economiei, Ion Ariton, renunţarea la preţurile reglementate pentru producţia de gaze naturale şi energie electrică şi prezentarea unei noi formule de calcul.

233 afișări
Imaginea articolului FMI cere o nouă formulă de calcul pentru preţurile gazelor naturale şi energiei electrice

FMI cere o nouă formulă de calcul pentru preţurile gazelor naturale şi energiei electrice (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Ne solicită reverificarea preţurilor. (...) Preţurile să fie liberalizate, şi în cursul acestui an să ne prezentăm cu o noua formă de calcul, că sunt probleme", a declarat Ariton după discuţii de aproape două ore cu reprezentanţii FMI.

El a adăugat că liberalizarea preţurilor reglementate nu înseamnă neaparat creşterea tarifelor plătite de populaţie.

În 2010, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), instituţie care are rolul de a stabili preţurile la energie şi gaze, a anunţat că va comanda un studiu privind impactul renunţării la preţurile reglementate ale gazelor şi electricităţii.

În România aproape toţi producătorii de electricitate sunt obligaţi de ANRE să aloce o parte a producţie pentru consumul populaţiei, la preţuri stabilite de Autoritate. De asemenea, gazele produse de OMV Petrom (SNP) şi Romgaz Mediaş, au preţuri de producţie stabilite de ANRE.

O misiune FMI - CE se află la Bucureşti pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se va analiza îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi vor fi negociate condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv. Vizita se va încheia în data de 8 februarie.

România are în derulare un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici