FMI se aşteaptă ca reducerea cotei unice să nu fie pusă în aplicare

FMI anticipează că autorităţile române vor lua măsuri astfel încât reducerea cotei unice la 10% să nu fie promulgată, în contextul în care Guvernul şi-a reiterat angajamentul puternic faţă de acordul de finanţare externă, iar o astfel de măsură ar duce la ratarea ţintei de deficit bugetar în 2011.

FMI se aşteaptă ca reducerea cotei unice să nu fie pusă în aplicare (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

Senatul a adoptat, marţi, o propunere legislativă pentru reducerea, de la 16% la 10%, a cotei de impozitare aferente veniturilor din activităţi independente, salarii, cedarea folosinţei bunurilor, investiţii, pensii, activităţi agricole, premii şi alte surse.

"Votul recent dat de Senat pentru reducerea cotei unice de la 16% la 10% ridică unele îngrijorări. În primul rând, dacă măsura va fi adoptată sub forma unei legi ar crea un decalaj suplimentar semnificativ în bugetul pentru 2011 şi ar duce la depăşirea ţintei de deficit bugetar, de 4,4% din PIB, o condiţie pentru primirea următoarelor tranşe de la FMI şi UE", a declarat, într-un comunicat, şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks.

El a menţionat că, în al doilea rând, măsurile dificile, dar necesare, adoptate în luna iulie pentru soluţionarea problemelor fiscale încep să dea rezultate, mai exact veniturile îşi revin, cheltuielile se reduc către niveluri mai sustenabile, iar încrederea în economia românească îşi revine atât pe plan local, cât şi internaţional.

"Iniţiative pentru repararea continuă a sistemului de taxe crează instabilitate în mediul de afaceri şi subminează revenirea economiei", consideră Franks.

Totodată, el a notat că măsura de reducere a cotei unice nu a fost discutată cu noul Consiliu Fiscal, aşa cum este prevăzut în Legea responsabilităţii fiscale, şi nu este în conformitate cu strategia fiscală pe termen mediu a Guvernului.

"Notăm de asemenea că Guvernul şi-a reiterat angajamentul puternic pentru programul economic sprijinit de FMI, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi alte instituţii financiare internaţionale. Prin urmare, ne aşteptăm să se ia măsuri cu scopul de a se asigura că această reducere nefondată a taxelor nu va fi promulgată. Facem apel la decidenţii tuturor partidelor politice să aprobe un buget responsabil pentru 2011 şi reformele necesare pentru asigurarea unui viitor prosper şi mai stabil pentru România", a spus oficialul FMI.

El a menţionat că este încrezător că FMI va putea să continue cu aprobarea celei de-a şasea reviziuiri a acordului cu România de către Board-ul instituţiei internaţionale la începutul lunii ianuarie, după îndeplinirea tuturor precondiţiilor.

România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. România a primit până acum tranşe în valoare de 11,27 miliarde de euro de la Fond şi de 3,65 miliarde euro de CE.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, după votul din Senat pentru reducerea cotei unice de impozitare, că Guvernul elaborează proiectul bugetului de stat pe anul 2011 pe baza cotei de 16%. El a mai spus că este convins că iniţiativa legislativã va fi respinsă în Camera Deputaţilor.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
FMI ,
COTĂ UNICĂ ,
deficit bugetar
COMENTARII
  • Bani 24 nov 2010

    http://www.AWSurveys.com/HomeMain.cfm?RefID=nspnInE

    Castiga 100 – 150 $ pe saptamana lucrand acasa !
    Vrei un job cu un program flexibil ? Ai un copil si nu`l poti lasa singur ? Esti student ? Stii sa lucrezi la calculator? Ai conexiune la internet? Acest job e perfect pentru tine… Lucrezi acasa cand ai timp ….si exact atunci cand ai tu chef , fara ca sefii sa te mai streseze !Totul este gratis, fara plati ascunse, fara comisioane, fara nici un fel de taxa de inscriere.
    creaza`ti un cont gratu

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa