Franks: În 2009 România stătea prost din punct de vedere al riscurilor. Acum semnalul este bun

Şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a declarat, duminică, în timpul întrevederii cu şeful statului, că la începutul anului 2009 România avea una dintre cele mai proaste situaţii din punct de vedere al riscurilor dintre ţările europene, acum fiind mai bună decât în multe ţări UE.

391 afișări
Imaginea articolului Franks: În 2009 România stătea prost din punct de vedere al riscurilor. Acum semnalul este bun

Jeffrey Franks (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

"Vă mulţumesc foarte mult pentru asistenţa competentă şi pentru evaluarea competentă a acordului pe care îl avem. Văd partea pozitivă, care, din fericire, este mai mare decât cea negativă şi pentru mine este clar că ceea ce aţi menţionat, acele acţiuni ce trebuie făcute pe viitor, trebuie să fie realizate la timp. Sunt fericit că, pentru această perioadă, aţi concluzionat că ne menţinem în program, ceea ce este extrem de important pentru noi, ca şi credibilitate. Continuăm să considerăm acordul ca fiind unul preventiv. Vă mulţumesc foarte mult, pentru munca dumneavoastră", a spus preşedintele Traian Băsescu, în debutul întâlnirii cu membrii delegaţiei comune a FMI, CE şi BM.

La rândul său, Jeffrey Franks a apreciat colaborarea cu Guvernul drept excelentă.

"Există o dorinţă autentică şi un angajament autentic al României să devină una dintre cele mai bine conduse economii în Europa faţă de situaţia anterioară, care nu era aşa bună", a adaugat Franks.

Şeful statului a afirmat că România nu a fost în interiorul UE o lungă perioadă, ceea ce i-a dat şansa să îşi revină mai repede decât alte ţări.

"Aceasta este impresia mea. Problema sunt oamenii care au suportat acţiunile şi sper că românii au înţeles că este un moment vital şi că avem o şansă în plus faţă de alte ţări, pentru că datoria noastră era la un nivel mai mic decât al altor ţări", a mai spus Băsescu.

În timpul discuţiei a intervenit şi reprezentantul Băncii Mondiale, Istvan Szekely, care a arătat că, în prezent, există dovezi că România are o economie bine condusă, în comparaţie cu alte ţări, ceea ce este un semnal bun.

"Dar este şi obligaţia dumneavoastră să rămână în continuare aşa, pentru că noul acord este unul de precauţie, aşa că trebuie să vă finanţaţi de pe piaţă. Acum judecata dumneavoastră este cea mai importantă şi acesta este un lucru bun", a mai spus Szekely.

"La începutul lui 2009, România era una dintre cele mai proaste ţări din Europa din punct de vedere al riscurilor şi acum este mai bună decât multe din ţările UE. Acesta este un semnal bun", a spus şi Jeffrey Franks.

Şeful statului român a amintit şi de problema reducerii pierderilor întreprinderilor de stat, pe care România trebuie să o rezolve până la finele anului.

"Trebuie să reuşim. Problema acestor întreprinderi pentru bugetul naţional este deficitul şi nu vom reuşi să creştem competitivitatea până când aceste întreprinderi nu vor fi modernizate şi ajustate pentru a genera profit, nu pierderi şi arierate", a menţionat Băsescu.

Reprezentantul BM a mai spus că au fost multe discuţii privind diferenţa dintre ESA şi cash, care este mare. "Este evident că aici există o problemă care trebuie rezolvată şi trebuie să ne concentrăm pe rezolvarea ei", a precizat Szekely.

Răspunsul lui Traian Băsescu a venit prompt: "Am căzut deja de acord asupra a 3% în ESA pentru 2012".

Preşedintele Traian Băsescu a primit, duminică, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale.

Surse guvernamentale au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că autorităţile române şi misiunea FMI au convenit asupra măsurilor care vor fi întreprinse în perioada următoare, iar rezultatele evaluării acordului de tip preventiv vor fi prezentate duminică după-amiază preşedintelui Traian Băsescu.

Guvernul estimează pentru trimestrul al doilea o creştere a Produsului Intern Brut cu 0,3-0,4% faţă de primul trimestru şi o rată a inflaţiei la sfârşitul anului de 4,8%, sub prognoza BNR, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale. Cifrele au fost discutate în întâlnirile avute sâmbătă şi duminică de reprezentanţii Guvernului cu membrii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, la care a participat şi premierul Emil Boc, au arătat sursele.

FMI a menţinut prognoza de creştere economică la 1,5% pentru acest an şi a redus cu 0,2 puncte procentuale estimarea pentru anul viitor, de la 3,9% la 3,7%, au declarat de asemenea pentru MEDIAFAX surse guvernamentale. Potrivit surselor, România a îndeplinit toate ţintele cantitative stabilite pentru primul semestru al acestui an şi nu va cere nicio derogare în board-ul FMI.

Totodată, autorităţile române şi misiunea FMI au convenit asupra scrisorii suplimentare de intenţie la acord, care include noile ţinte şi măsurile care vor fi întreprinse în perioada următoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici