Franţa dă termen Google trei săptămâni să explice noua politică de confidenţialitate a datelor

Comisia Naţională de Informatică din Franţa a dat Google un termen de trei săptămâni pentru a explica noua politică privind confidenţialitatea datelor, în cadrul unei investigaţii la nivel european efectuată de autoritatea franceză de reglementare, transmite Reuters.

197 afișări
Imaginea articolului Franţa dă termen Google trei săptămâni să explice noua politică de confidenţialitate a datelor

Franţa dă termen Google trei săptămâni să explice noua politică de confidenţialitate a datelor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Instituţia a cerut directorului general al Google, Larry Page, într-o scrisoare trimisă la sfârşitul săptămânii trecute, să explice ce va face compania cu datele utilizatorilor, pe ce perioadă vor fi stocate şi dacă acestea vor avea legătură cu identitatea reală a persoanelor.

De asemenea, Google trebuie să dea şi motivaţia juridică a noii politici.

Autoritatea franceză de reglementare conduce o investigaţie în numele instituţiilor de profil din cele 27 de state membre ale UE şi a avertizat deja că are "îndoieli serioase" că noua abordare a Google respectă legislaţia europeană.

Una dintre problemele ridicate de Comisie este dacă Google va urmări persoanele care folosesc prin smartphone-uri servicii de hărţi sau de căutare şi dacă va colecta informaţii stocate pe telefoane, precum contactele din agende.

Comisia de Informatică din Franţa este îngrijorată în mod special de planul Google de a partaja datele colectate de la utilizatori la nivelul tuturor serviciilor, 21 din cele 69 de întrebări adresate companiei referindu-se la baza legală a acestui sistem.

Google a anunţat în ianuarie că simplifică politica în domeniul confidenţialităţii datelor, prin includerea a 60 de regulamente într-unul singur, aplicabil tuturor serviciilor, inclusiv YouTube, Gmail şi reţeaua de socializare Google+.

Compania americană a precizat că va centraliza datele colectate de la utilizatorii serviciilor sale, pentru rezultate mai bune ale operaţiunilor de căutare.

Utilizatorii nu pot respinge noua politică a Google, intrată în vigoare la începutul lunii martie, dacă vor să folosească în continuare serviciile companiei.

Decizia Google a dus la declanşarea unei investigaţii europene şi la exprimarea îngrijorării de către oficiali japonezi şi americani.

Google este investigată deja în Statele Unite şi de către Comisia Europeană în legătură cu modalitatea de ierarhizare a rezultatelor căutărilor şi posibila favorizare a propriilor produse în detrimentul altora.

Autorităţile UE elaborează în prezent o nouă lege referitoare la protecţia datelor online, care include şi dreptul utilizatorilor să ceară în anumite condiţii ca datele lor să fie scoase de pe anumite site-uri.

Reprezentanţii Google nu au fost disponibili pentru comentarii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici