Încrederea consumatorilor americani a scăzut în august la minimul a peste trei decenii

Încrederea consumatorilor americani a scăzut la începutul lunii august la minimul a peste trei decenii, temerile legate de recuperarea economiei fiind amplificate de nemulţumirea populaţiei în privinţa politicilor guvernamentale, potrivit unui sondaj realizat de Reuters şi Universitatea din Michigan

Încrederea consumatorilor americani a scăzut în august la minimul a peste trei decenii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Indicele care măsoară încrederea consumatorilor s-a situat la 54,9 puncte la începutul lunii august, cel mai scăzut nivel din mai 1980. În iulie, indicele se afla la 63,7 puncte. Analiştii consultaţi de Reuters anticipau un declin uşor al indicatorului, la 63 de puncte.

Şomajul ridicat, stagnarea salariilor şi dezbaterile prelungite privind majorarea plafonului de îndatorare al SUA au speriat consumatorii. Sondajul a fost realizat înainte de retrogradarea ratingului SUA de către agenţia Standard&Poor's.

"Niciodată în istoria acestor sondaje nu au mai fost atât de mulţi consumatori care să menţioneze rolul negativ al autorităţilor", a afirmat directorul sondajului, Richard Curtin.

Indicele privind aşteptările consumatorilor a coborât de la 56 puncte în iulie la 45,7 puncte, de asemenea minimul din mai 1980.

Două treimi din americanii chestionaţi consideră că situaţia economică s-a înrăutăţit recent şi trei sferturi se aşteaptă la condiţii dificile.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
SUA ,
CONSUMATORI ,
ÎNCREDERE
COMENTARII
  • gann 12 aug 2011

    (continuarea mesajului de mai sus)... pericolul unei conflagratii mondiale (http://gannmasterforex.*.com/)

  • gann 12 aug 2011

    Pietele mondiale sunt intr-un moment de cotitura pentru mult timp de acum inainte. Evoluam intr-o lume globala dar sistemic reglementarile au ramas tot cele din sec.XX. Incapacitatea politicienilor de a restructura fata lumii, interesele extrem de puternice ale marii finante mondiale, maresc zi de zi…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa