Kovesi: Verificăm toate tranzacţiile legate de contractele Microsoft. S-au dat drept mită zeci de milioane de euro

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, luni la Adevărul Live, că, în ancheta privind licenţele Microsoft, anchetatorii colaborează cu instituţii financiare şi judiciare din străinătate, că au fost făcute comisii rogatorii şi că sunt verificate inclusiv tranzacţiile prin off-shore-uri, sumele care s-ar fi dat drept mită fiind de zeci de milioane de euro.

1632 afișări
Imaginea articolului Kovesi: Verificăm toate tranzacţiile legate de contractele Microsoft. S-au dat drept mită zeci de milioane de euro

Kovesi: Verificăm toate tranzacţiile legate de contractele Microsoft, inclusiv cele prin off-shore (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Până în acest moment, informaţiile sunt că o sumă de zeci de milioane de euro a fost dată cu titlu de mită", a spus Kovesi.

Întrebată de prejudiciul din dosar, ea a răspuns că nu a fost încă stabilit exact, dar a fost estimată o sumă de 60 de milioane de euro care a fost dată ca mită.

"Nu avem un prejudiciu exact, în jur de 60 de milioane de euro, n-aş putea să vă dau o cifră exactă pentru că ea ar putea, pe parcursul administrării probelor, să crească sau să scadă, dar s-a dat cu titlul de mită prin contrui bancare sau direct unor persoane fizice sau chiar prin intermediul unor societăţi comerciale", a spus Kovesi.

Procurorul-şef al DNA a mai spus că în acest caz se poate vorbi şi de prejudiciu la instituţiile statului, dacă se va stabili că acele contracte au creat prejudiciu, şi de obiect al infracţiunilor de mită, pentru că s-au dat anumite sume de bani.

"Informaţiile prealabile duc înspre această sumă (60 de milioane de euro, n.r.), dar în general este o sumă de zeci de milioane de euro", a mai spus Kovesi.

Ea a mai spus că în acest moment este începută urmărirea penală cu privire la fapte şi se administrează probatoriu, iar "în momentul în care se conturează indicii pentru începerea urmăririi penale şi faţă de persoane, procurorul cu siguranţă va face acest lucru".

În legătură cu acest dosar, ea a mai menţionat că există comisii rogatorii şi că DNA colaborează cu insituţii financiare şi judiciare din alte state cu privire la tranzacţii care au fost făcute prin conturi din străinătate.

"Vom verifica şi acele tranzacţii financiare făcute prin off-shore-uri, suntem în procedură", a arătat Kovesi.

Kovesi a mai menţionat că au fost efectuate "foarte multe audieri" în acest dosar: "zeci de persoane audiate din ministere, din instituţii care au avut legătură cu încheierea acestor contracte". "Au fost citaţi şi foşti miniştri, foşti parlamentari, foşti directori de instituţii... O parte au venit, o parte urmează să fie audiaţi", a mai declarat Kovesi.

DNA a anunţat, pe 10 iulie, că a început urmărirea penală in rem, pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, luare şi dare de mită, în dosarul deschis în urma sesizării Corpului de control al Guvernului, privind închirierea şi extinderea de licenţe IT pentru şcoli, pentru care s-au plătit aproximativ nouă milioane de euro.

În legătură cu dosarele din ultima vreme declanşate de structura pe care o conduce, Kovesi a arătat, că instituţia are o colaborare strânsă cu SRI care transmite informări privind fapte de corupţie.

"Suntem sesizaţi de obicei de SRI. În foarte multe dintre aceste dosare am primit multe informări de la SRI cu mult înainte de acest an electoral. Justiţia este independentă iar noi ne facem treaba indiferent de ce se întâmplă în spaţiul politic. Noi lucrăm în dosare cu toate resursele pe care le avem. Suntem o instituţie cu aproximativ 450 de persoane din care doar 110 - 120 sunt procurori, poliţişti specialişti, grefieri. Fiecare procuror are în lucru 50 - 60 de dosare. Nu stăm să alegem dosarele, dacă e an electoral, dacă are o anumită calitate. Totul este în funcţie de momentele operative care apar", a declarat Kovesi.

Ea a precizat totodată că "sunt şi foarte multe denunţuri care se fac în ultima perioadă de timp de la persoane cu privire la preşedinţi de consilii judeţene, la primari, parlamentari, persoane cu funcţii importante, secretari de stat sau directori din strucuturile centrale sau locale".

Întrebată în legătură cu locul în care se află preşedintele Consiliului judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu, Kovesi a răspuns că acesta "părea că este în SUA".

"Părea că este în SUA la ultimele informări pe care le-am avut în timpul judecăţii solicitării noastre de arestare preventivă. Vineri au fost transmise Tribunalului formalităţile pentru punerea în executare a mandatului şi nu ştiu dacă Ministreul Justiţiei a tramsmis mai departe aceste solicitări şi urmează ca SUA să pună în aplicare acest mandat. Noi vom fi a anunţaţi în momentul în care Interpolul sau alte structuri vor confirma că l-au localizat şi vor pune în executare mandatul. Până acum nu avem astfel de confirmări", a mai spus Kovesi.

Şefa DNA a mai declarat că activitatea instanţei nu trebuie limitată "la anumite momente ce se desfăşoară pe plan politic".

"Am fost acuzaţi că facem anchete la persoane dintr-un anume partid. Realitatea infirmă aceste lucruri. Avem senatori, deputaţi din toate partidele. Avem investigaţii cu privire la miniştri, foşti miniştri, foşti conducători de instituţii din guvernele anterioare sunt trimişi în judecată, sunt investigaţi, la fel ca cei din actuala majoritate. Deci nu avem niciun fel de legătură cu ce se petrece în spaţiul politic. Am fost acuzaţi că sunt dosare în care Corpul de control al prim-ministrului ne-a făcut sesizări şi nu le-am investigat. Sunt foaret multe în care s-a început urmărirea penală, în care s-au dispus trimiteri în judecată şi sigur că sunt şi cazuri în care probatoriul administrat nu a permis reţinerea unor vinovăţii iar cazurile au fost clasate", a mai spus procurorul-şef al DNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici