Leul s-a apreciat, după trei maxime istorice consecutive

Leul s-a apreciat pe fondul vânzărilor de valută realizate de jucătorii străini, iar cursul de referinţă calculat de Banca Naţională a României (BNR) a coborât cu 1,51 bani, la 4,3537 lei/euro, după ce în ultimele trei şedinţe consecutive a atins niveluri maxime istorice.

28 afișări
Imaginea articolului Leul s-a apreciat, după trei maxime istorice consecutive

Leul s-a apreciat, după trei maxime istorice consecutive (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

Pentru dolarul american, banca centrală a afişat un curs de schimb de 3,5420 lei/dolar, cu 1,97 bani mai mic decât cel de miercuri, de 3,5617 lei/dolar.

Primele tranzacţii de joi au fost realizate la 4,3630 - 4,3660 lei/euro, uşor mai jos comparativ cu nivelul de la finele şedinţei de miercuri, de 4,3665 - 4,3695 lei/euro. Ulterior, cursul a coborât până la 4,3450 - 4,3480 lei/euro, iar la ora 10:10, euro era cotat la 4,3465 - 4,3485 lei.

În prima parte a şedinţei, paritatea a atins un minim de 4,3370 - 4,3400 lei/euro, pe fondul vânzărilor de euro realizate de străini.

Apoi însă cotaţiile au crescut, iar la jumătatea şedinţei euro era cotat în jurul pragului de 4,35 lei/euro.

Valutele din regiune au avut o tendinţă de depreciere, astfel că forintul a pierdut 0,77% din valoare în raport cu euro, în timp ce zlotul se tranzacţionează la niveluri foarte apropiate de cele de miercuri.

Referinţa publicată miercuri de BNR a atins un nou maxim istoric, de 4,3688 lei/euro, în creştere cu 1,65 bani faţă de nivelul de marţi, de 4,3523 lei/euro. Astfel, cursul de referinţă a atins miercuri un record absolut pentru a treia zi consecutiv. Pentru dolarul american, banca centrală a afişat miercuri un curs de schimb de 3,5617 lei/dolar, în scădere cu 0,8 bani faţă de cea de marţi, de 3,5697 lei/dolar.

Băncile comerciale au afişat dobânzi de 5,43 - 5,93% pentru depozitele cu scadenţa la o zi, sub cele de miercuri, de 5,93 - 6,43%, iar ratele pentru plasamentele la o săptămână au coborât de la 6,28 - 6,78% la 5,91 - 6,41%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici