Cursul BNR a urcat la 4,3688 lei/euro, un nou nivel maxim istoric

Referinţa publicată de Banca Naţională a României (BNR) a atins un nou maxim istoric, de 4,3688 lei/euro, în creştere cu 1,65 bani faţă de nivelul de marţi, de 4,3523 lei/euro, deşi leul s-a apreciat în prima parte a şedinţei interbancare de miercuri faţă de nivelul de la închiderea precedentă.

21 afișări
Imaginea articolului Cursul BNR a urcat la 4,3688 lei/euro, un nou nivel maxim istoric

Cursul BNR a urcat la 4,3688 lei/euro, un nou nivel maxim istoric (Imagine: Doru Nica/Mediafax Foto)

Astfel, cursul de referinţă a atins un record absolut pentru a treia zi consecutiv.

Pentru dolarul american, banca centrală a afişat un curs de schimb de 3,5617 lei/dolar, în scădere cu 0,8 bani faţă de cea de marţi, de 3,5697 lei/dolar.

Moneda naţională s-a apreciat, în prima parte a şedinţei interbancare de miercuri, ca urmare a vânzărilor de euro realizate de jucătorii străini, pe fondul sentimentului pozitiv de pe pieţele valutare din regiune, după ce după ce marţi seara paritatea a urcat până la 4,4010 lei/euro, nivel maxim istoric.

Primele tranzacţii de miercuri au fost realizate la un curs de 4,3860 - 4,3890 lei/euro, iar în prima oră de transfer, cotaţiile au coborât treptat până la 4,3620 - 4,3650 lei/euro. În jurul orei 10:00 se situau la 4,3635 - 4,3655 lei/euro.

Ulterior, paritatea a continuat să scadă, şi a atins un minim de 4,3500 - 4,3520 lei/euro. La jumătatea zilei, băncile comerciale cotau euro la 4,3685 - 4,3695 lei, evoluţia leului nefiind influenţată de decizia BNR de menţinere a ratei dobânzii de politică monetară la 6,25%, nivel minim istoric.

Referinţa publicată marţi de BNR pentru euro a urcat la un nou record istoric, de 4,3523 lei/euro, iar paritatea pentru dolar a depăşit de asemenea ultimul nivel maxim absolut, ajungând la 3,5697 lei/dolar. Banca centrală a anunţat marţi un curs de referinţă la maxim istoric şi pentru francul elveţian, de 3,2793 lei/franc, în timp ce pentru lira sterlină paritatea a atins cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani şi jumătate, de 5,3722 unităţi.

Pe piaţa monetară, dobânzile pentru depozitele cu scadenţa la o zi se situează la 5,93 - 6,43%, foarte apropiate de cele de marţi, de 5,96 - 6,46%, în timp ce ratele pentru plasamenetel al o săptămână au scăzut uşor, de la 6,38 - 6,88% la 6,28 - 6,78%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici