Omul de afaceri care a cumpărat To­wer Center, Cathe­dral Plaza şi City Mall a strâns 144 milioane euro pentru investiţii

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, unul dintre cei mai activi investitori de pe piaţa imobiliară locală în ultimii ani, a atras 144 milioane euro de pe bursa de la Londra, bani care vor fi utilizaţi pentru investiţii, inclusiv pentru cumpărarea clădirii de birouri UniCredit HQ din Bucureşti.

719 afișări
Imaginea articolului Omul de afaceri care a cumpărat To­wer Center, Cathe­dral Plaza şi City Mall a strâns 144 milioane euro pentru investiţii

Omul de afaceri care a cumpărat To­wer Center, Cathe­dral Plaza şi City Mall a strâns 144 milioane euro pentru investiţii (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

"Din fondurile strânse, circa 79 milioane euro provin dintr-o emisiune de noi acţiuni. În plus, am finalizat transferul facilităţii de credit, în valoare de 65 milioane euro, accesată de la UBS către fondurile de investiţii York Capital şi Oak Hill. Această facilitate va fi convertită în acţiuni până la data de 18 decembrie 2014, ceea ce înseamnă că la capitalul Globalworth se va mai adăuga 65 milioane euro", se arată într-un anunţ al fondului Globalworth, fondat anul trecut de omul de afaceri şi care este listat la bursa de la Londra.

Fondurile, în sumă totală de circa 144 milioane euro, vor fi investite parţial pentru dezvoltarea proiectelor deţinute de companie (circa 23 milioane euro), pentru achiziţia şi dezvoltarea de noi proiecte, care fie au fost contractate, fie sunt în stadii avansate de negociere (circa 56 milioane euro) şi pentru plata facilităţii de credit de 65 milioane euro.

Globalworth a anunţat luna trecută că vrea să atragă de pe bursă până la 135 milioane euro printr-o emisiune de noi acţiuni. Papalekas anunţa la acea dată că vrea să cumpere de la omul de afaceri Raul Doicescu, proprietarul firmei de construcţii Bog'Art, clădirea de birouri UniCredit HQ din zona Piaţa Presei, în care banca UniCredit Ţiriac are sediul din vara anului 2012. Costul pentru această investiţie era stabilit la 43 milioane euro.

UniCredit HQ, clădire cu 14 etaje şi o suprafaţă construită de 24.000 metri pătraţi, din care închiriabili 14.000 metri pătraţi, generează venituri anuale de 3,9 milioane euro şi are o finanţare de 28 milioane euro.

Papalekas, care în ultimii ani a mai cumpărat To­wer Center, Cathe­dral Plaza sau City Mall, a mai prezentat o listă cu zece proiecte pentru care ar fi dispus să plătească circa 130 milioane euro, iar investiţiile suplimentare în dezvoltarea proiectelor de birouri de pe anumite terenuri din Bucureşti ar implica fonduri suplimentare de peste 100 milioane euro.

Eli Alroy, Dimitris Raptis şi Ioannis Papalekas, toţi din conducerea fondului, s-au numărat printre investitorii care au subscris acţiuni.

Astfel, Papalekas rămâne principalul acţionar al fondului, cu 54,3% din acţiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici