„Reprezentanţii agenţiei de turism au afirmat că sunt într-un permanent contact cu Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România – ANAT, dar şi cu alte agenţii de turism, pentru găsirea unor soluţii pertinente clienţiilor păgubiţi”
O parte dintre turiştii Mareea vor fi rerutaţi către Complexul Mercur-Minerva, deţinut de Mareea Hotels, alte hoteluri de pe litoral sau din Delta Dunării. În acelaşi timp, în unele cazuri, vacanţele cumpărate de la Mareea ar putea fi efectuate chiar în destinaţiile respective, tot datorită sprijinului oferit de colegii de breaslă, potrivit ANT.
”În ultimele două-trei săptămâni, mai mult de 200 de turişti şi-au putut efectua vacanţele datorită sprijinului acordat de turoperatori membri ANAT pentru ca agenţia Mareea să depăşească situaţia critică din punct de vedere financiar şi pentru a evita perturbări în piaţa de turism. Preluăm turişti şi în aceste zile. ANAT se bucură şi de sprijinul hotelierilor de pe litoral, parteneri ai agenţiei Mareea, cărora le mulţumim că s-au oferit să preia turişti”, declară Alin Burcea, preşedintele ANAT.
Citeşte continuarea articolului în Ziarul Financiar.
Citeşte şi: Mareea, a doua agenţie de turism din România care îşi anunţă insolvenţa în plin sezon al vacanţelor/ ANAT: Mai mulţi turişti au fost preluaţi de alte agenţii
Citeşte şi: Patronii agenţiei de turism Genius Travel sunt de negăsit: Autoritatea de Turism şi nimeni de la asociaţia agenţiilor nu a reuşit să ia legătura cu ei. Şeful ANT: ”Urmează ca Poliţia să se ocupe de acest caz”
Citeşte şi: Clienţii păgubiţi de agenţia de turism Genius Travel au depus plângeri penale împotriva firmei şi s-au adunat în faţa companiei pentru a protesta- VIDEO
Citeşte şi: Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism exclude Genius Travel după ce agenţia şi-a anunţat clienţii prin e-mail că intră în insolvenţă