Ritmul creşterii economice este în scădere în SUA, iar inflaţia pare să se accelereze

Ritmul creşterii economice a încetinit în Statele Unite, în timp ce inflaţia s-a accelerat, generând noi provocări pentru Rezerva Federală (Fed) şi pentru Administraţia preşedintelui Joseph Biden.

349 afișări
Imaginea articolului Ritmul creşterii economice este în scădere în SUA, iar inflaţia pare să se accelereze

Valoarea PIB-ului SUA a crescut cu doar 1,1% în primul trimestru din 2023, în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, sub aşteptările experţilor economici, care estimau o creştere de 1,9%, arată datele Biroului pentru Analize Economice de la Washington, citate de agenţia Bloomberg.

Scăderea ritmului activităţilor economice este cauzată în principal de diminuarea stocurilor, în contextul în care accelerarea cheltuieilor de consum constituie principalul factor de stimulare a economiei. Analiştii economici avertizează că impulsul creşterii economice continuă să se erodeze, ceea ce ar putea avea impact şi asupra trimestrului al doilea.

La fel de frustrant pentru Rezerva Federală, indicatorii privind nucleul inflaţiei, care exclud preţurile volatile la alimente şi energie, sunt în creştere, atingând nivelul de 4,9% în perioada ianuarie-martie, cea mai intensă creştere din ultimul an.

Totuşi, un alt raport de evaluare indică persistenţa forţei pieţei locurilor de muncă, rata şomajului fiind în scădere.

Actuala situaţie oferă motive suplimentare pentru o nouă decizie a echipei preşedintelui Fed, Jerome Powell, de majorare a ratei dobânzii de referinţă cu 0,25%, în sesiunea din 2-3 mai. De asemenea, apar noi indicii privind un mediu de stagflaţie, marcată de scăderea creşterii economice combinată cu o inflaţie la un nivel de peste 2%.

"Datele de acum indică cea mai proastă situaţie a ambelor lumi - scăderea creşterii economice şi amplificarea inflaţiei", afirmă Chris Zaccarelli, şef al diviziei de investiţii din cadrul Alianţei Consultanţilor Independenţi (Independent Advisor Alliance).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici