Tăriceanu: Bugetul nu presupune suficiente măsuri de reformă. Să negociem un deficit mai mare cu 1%

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că şi-a dorit ca bugetul de stat pentru acest an să presupună măsuri de reformă "abrupte", care nu vor mai putea fi realizate în altă perioadă, avansând ideea negocierii unui deficit mai mare cu 1% cu oficialii europeni.

334 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Bugetul nu presupune suficiente măsuri de reformă. Să negociem un deficit mai mare cu 1%

Tăriceanu: Bugetul nu presupune suficiente măsuri de reformă. Să negociem un deficit mai mare cu 1% (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Eu am spus foarte simplu că este un buget care nu-mi inspiră optimism şi că mi-aş dori mai mult, pentru PNL, pentru USL, pentru Guvern, pentru ce facem noi pentru ţară şi am subliniat faptul că poate suntem într-un moment politic unic. Nu ştiu dacă în următorii 15-20 de ani România se va mai regăsi în situaţia de a mai avea o majoritate atât de puternică, care să poată să adopte măsuri de reformă abrupte, dar care să aducă consecinţele pozitive în perioada imediat următoare", a susţinut Tăriceanu.

El a mai subliniat că anul viitor este un an electoral, "puţin propice pentru adoptarea unor măsuri de reformă puternice".

Fostul premier a menţionat că măsurile abrupte presupun reducerea cheltuielilor din capitolele bugetare, colectarea eficientă a impozitelor şi combaterea evaziunii fiscale.

Tăriceanu a precizat că ar fi optat pentru o negociere cu oficialii europeni pentru majorarea marjei de deficit bugetar cu 1%, fonduri care să fie folosite pentru dezvoltare.

"O negociere mai bună a deficitului bugetar cu FMI şi în special cu UE - pentru că aici unii colegi au spus că România este imediat în procedură de deficit bugetar excesiv - depinde ce facem cu deficitul bugetar. Eu cred că o misiune puternică care să meargă la Bruxelles să discute cu Olli Rehn pe acest subiect ar fi necesară în aşa fel încât să găsim o marjă de manevră suplimentară prin majorarea deficitului bugetar cu cel puţin 1% din PIB, cu condiţia şi cu angajamentul din partea României ca acest deficit bugetar suplimentar să fie utilizat exclusiv pentru relansarea economică, pentru investiţii", a mai susţinut Tăriceanu.

Din datele prezentate de Guvern rezultă pentru acest an o ţintă de deficit bugetar de 2,15% din PIB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici