Taxa pe veniturile suplimentare ale companiilor de gaze şi electricitate, de la începutul lui 2013

Guvernul intenţionează să aplice, din ianuarie 2013, o taxă pe veniturile extraordinare ale companiilor din sectorul gazelor şi electricităţii, iar la mijlocul anului viitor va fi introdus un nou regim de reglementare şi taxare în zona companiilor de petrol şi gaze naturale.

551 afișări
Imaginea articolului Taxa pe veniturile suplimentare ale companiilor de gaze şi electricitate, de la începutul lui 2013

Taxa pe veniturile suplimentare ale companiilor de gaze şi electricitate, de la începutul lui 2013 (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Am înfiinţat un comitet interministerial, condus de Ministerul Finanţelor Publice, care pregăteşte, în consultare cu companiile din sectorul petrolului, gazelor şi electricităţii, un pachet de taxe, redevenţe şi reglementări", se arată în memorandumul de politici economice şi financiare semnat de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional, document obţinut de MEDIAFAX.

Pachetul legislativ va avea două părţi, prima vizând contribuţia fiscală pe care Executivul o va aplica veniturilor "extraordinare" ale companiilor de gaze şi electricitate obţinute în urma liberalizării preţurilor la energie şi gaze.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, afirma, în luna mai, să sumele astfel colectate vor fi direcţionate către un fond special, prin care vor fi ajutaţi consumatorii vulnerabili.

Potrivit memorandumului convenit cu FMI, fondurile care vor fi obţinute de Guvern prin aplicarea contribuţiei vor "ajuta la finanţarea măsurilor de protecţie a consumatorilor vulnerabili de impactul ajustărilor necesare ale preţurilor de retail".

A doua parte a pachetului de măsuri va cuprinde un nou regim de taxare şi reglementare a sectorului de petrol şi gaze, pentru perioada 2015-2024. Aceste reglementări ar urma să fie elaborate până la sfârşitul acestui an.

Potrivit angajamentelor asumate de Guvern faţă de FMI, preţurile gazelor şi electricităţii vor fi liberalizate integral, până în 2018, în etape şi diferenţiat pentru consumatorii industriali şi cei casnici.

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 10% atât anul viitor cât şi în 2014, pentru ca în 2015-2018 să urce cu 12% anual, prin ajustări trimestriale, iar liberalizarea pieţei de energie va începe în septembrie, cu clienţii industriali.

Tarifele plătite de populaţie sunt reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, din considerente de protecţie socială, dar Comisia Europeană şi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piaţa, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.

Totodată, Guvernul s-a angajat să facă publice calendarele de liberalizare a preţurilor gazelor şi electricităţii până la jumătatea lunii septembrie.

Redevenţele de petrol şi gaze, cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, sunt fixate din 2004 până în decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.

Bugetul de stat încasează anual redevenţe miniere şi petroliere care se cifrează în jurul sumei de 1 miliard de lei (225 milioane de euro).

Principalele companii din sectorul petrolului şi gazelor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGaz din Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Eni (Italia) şi Romgaz Mediaş.

Producţia de gaze este asigurată în proporţii aproape egale de Romgaz şi OMV Petrom. OMV Petrom asigură aproape în totalitate producţia internă de petrol.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici